Veste bună pentru elevi! Revin la ore pe 2 martie. Când vor avea din nou vacanță?

scoala
Foto:PC: gazetadesud.md

Elevii din clasele primare intră în vacanță pentru 9 zile după terminarea lecțiilor de astăzi, 20 februarie. Din data de 25 februarie și elevii din clasele a V-a a XII-a vor avea o vacanță intrasemestrială. Toți elevii vor reveni la ore pe data de 2 martie.

Potrivit Valentinei Chicu, șef al Direcției învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, în zilele ce au precedat vacanța, profesorii au atenționat elevii despre măsurile de siguranță în traficul rutier și în caz de situații excepționale.

„Elevii au nevoie să se joace, să se distreze și să se recreeze, deoarece odihna este factorul ce condiționează capacitatea de lucru, rezistența la efort și la îmbolnăviri. Organizarea unui regim de viață sănătos și rațional influențează în mod pozitiv dezvoltarea copilului pe toate planurile (fizic și psihic) și îl ajută să fie pregătit pentru perioada de studii”, a menționat Valentina Chicu.

Pe parcursul anului curent de studii, elevii vor mai avea 10 zile de vacanță – între 11 și 20 aprilie, cu ocazia sărbătorilor pascale. Anul școlar 2014 – 2015 se va încheia la data de 29 mai.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine