Deși Maia Sandu se găsește în lista Guvernului Gaburici care va fi pusă la vot în ședința Parlamentului de azi, 18 februarie, aceasta ar putea fi înlocuită chiar în plenul Parlamentului.
Potrivit unor surse din cadrul Parlamentului, PCRM va propune schimbarea Maiei Sandu de la funcția de ministru al Educației, pentru ca aceștia să voteze noul Guvern.
Astfel, există posibilitatea să avem un ministru al Educației care nu este prezent pe lista dinaintea ședinței Parlamentului.
Reamintim că sâmbătă, potrivit unor informații neoficiale, cel puțin doi candidați ar urma să fie excluși din lista celor propuși la funcții ministeriale de PLDM: Maia Sandu, înaintată la funcția de ministru al Educației și Sergiu Palihovici, propus la funcția de ministru al Mediului. Ulterior, Vlad Filat a confirmat că Maia Sandu este alegerea PLDM la această funcție.
De asemenea, în urma acestei informații, s-a pornit o campanie amplă de susținere a Maiei Sandu la funcția de Ministrul al Educației, pagina ei de pe Facebook, ajungând la 6.000 susținători.