Iurie Leancă despre executivul Gaburici: Acest Guvern va depinde în totalitate de PCRM

leancă
Foto:abcnews.md

Ex-Premierul Iurie Leancă este de părerea că ziua de astăzi este o zi ce semnifică un pas înapoi în parcursul european al Republicii Moldova. „Acest Guvern va depinde în totalitate de votul PCRM. Nimic nu va fi votat fără comuniști, iar PLDM și PDM vor fi nevoite să plătească cu compromisuri pentru fiecare vot al comuniștilor”, declarația a fost făcută de liberal-democrat îndată după ce a fost votat Guvernul Gaburici în Parlament.

„Acum două, trei luni, partidele proeuropene au obținut majoritatea în Parlament. Două luni și jumătate noi am pierdut timpul și am pus la încercare răbdarea oamenilor cu jocurile politice, negocieri dubioase și înțelegeri pe la spate. Două luni și jumătate pe durata cărora leul a căzut din ce în ce mai mult, situația financiară devenind din ce în ce mai proastă, iar securitatea regională s-a deteriorat tot mai tare ca urmare a escaladării situației și crizei din Ucraina. Am spus-o și mai devreme și reafirm și astăzi, în aceste vremuri de criză, un Guvern minoritar este o dovadă de iresponsabilitate. Cu atât mai mult, cu cât acest Guvern minoritar nu este o necesitate, ci o alegere. Negocierile dintre cele trei partide proeuropene au fost dificile și toate trei sunt de vină pentru aceste dificultăți.”

Leancă este de părerea că astăzi s-a votat un Guvern minoritar, pentru că nu s-a dorit unul majoritar. „Iresponsabilitatea acestui Guvern minoritar derivă mai ales din faptul că este construit pe o coaliție cu PCRM, formațiune a cărei raliere la principiile democrației și ale statului de drept sunt cel puțin discutabile, la fel cum e discutabil angajamentul acestei formațiuni pentru Integrarea Europeană și reformele veritabile. Acest Guvern va depinde în totalitate de votul PCRM. Nimic nu va fi votat fără comuniști, iar PLDM și PDM vor fi nevoite să plătească cu compromisuri pentru fiecare vot al comuniștilor, sacrificând, astfel, interesele cetățenilor și ale țării. Motivul ce mă face să afirm acest lucru este că nu cred că Partidul Comuniștilor să se fi schimbat cu adevărat. Mai mult, nu am văzut nici măcar un singur angajament în scris al PCRM întru susținerea constantă a acestui Guvern”, a mai adăugat acesta.

Leancă a accentuat faptul că acum 5 ani, PLDM a venit la putere luptând cu ceea ce susțineau comuniștii. „Astăzi, prin coalizarea de facto, ne-am pomenit noi înșine într-o capcană. Este o zi în care PCRM se răzbună pe partidele proeuropene care l-au dat jos de la guvernare în 2009. Doar mai grav e că se răzbună și pe cetățenii care l-au debarcat de la putere. Este ziua în care Vladimir Voronin umilește partidul din care fac parte, partidul care s-a născut și a crescut pe lupta împotriva comunismului, partidul care, chiar și în campania electorală, s-a angajat ferm să nu facă înțelegeri și alianțe cu PCRM. Voronin conduce parada în Republica Moldova și acest lucru a fost evident în mod special astăzi. Doar la primul lui capriciu exprimat, a fost schimbat un ministru imediat cu altul, ceea ce vorbește încă o dată de dependența de Voronin”, a spus Iurie Leancă.

Ex-Premierul a mai spus că, în noiembrie 2014, mai mulţi cetăţeni l-au sfătuit să părăsească Partidul Liberal Democrat. „Am decis atunci să nu trădez partidul într-un moment atât de important. Nu am trădat nici azi electoratul PLDM și nu am votat împreună cu comuniștii un Guvern minoritar și promit că îmi voi urma angajamentele făcute în campania electorală. Tocmai în virtutea acestor angajamente, am insistat până în ultima clipă asupra creării unei coaliții majoritare proeuropene stabile și funcționale”, a subliniat deputatul.

În ceea ce privește viitorul său politic, Iurie Leancă a spus că va lua o decizie în viitorul apropiat.

Reamintim că Parlamentul Republicii Moldova a acordat astăzi vot de încredere Guvernului Gaburici. Pentru învestirea executivului au votat 60 de deputaţi din minimul necesar de 51 de voturi pro. Învestirea a fost posibilă cu votul PLDM, PDM și PCRM. Iurie Leancă s-a abținut de la vot.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine