(foto) Poze care te vor motiva să vizitezi locația de filmare „Game of Thrones”

Richard Hunter
Foto:Poze care te vor motiva să vizitezi Croația, PC: Richard Hunter

Dacă nu ai știut, locația de filmare a serialului televizat „Game of Thrones / Urzeala Tronurilor” îl face unul dintre cele mai frumoase show-uri din punct de vedere estetic.

Acțiunea epopeii are loc în King’s Landing sau, altfel vorbind, subiectul serialului televizat se filmează în Dubrovnik, Croația.

Dubrovnik sau „Perla Adriatică” este, de fapt, un port maritim și centrul cantonului Dubrovnik-Neretva. Acest oraș se află pe malul Mării Adriatice, în sudul extrem al Croației, iar în Epoca Medievală, „Perla” era considerată unicul concurent adriatic al Veneției. Potrivit Wiki Travel, deși în acest oraș locuiesc puțin peste 40 de mii de persoane, Dubrovnik este o stațiune turistică proeminentă din regiunea mediteraneană, fiind inclus și în lista Patrimoniului Mondial UNESCO încă din 1979.

Fotografiile prezentate mai jos la sigur îți vor trezi dorința să vizitezi nu doar un loc epopeic, dar și unul dintre cele mai importante monumente naturale din lume.

 

PC: Darko Gereš
PC: Darko Gereš
PC: Dragan Todorović
PC: Dragan Todorović
PC: Elia Locardi
PC: Elia Locardi
PC: Emil Jovanov
PC: Emil Jovanov
PC: Emir Terovic
PC: Emir Terovic
PC: Europe Trotter
PC: Europe Trotter
PC: Hrvoje Margaretic
PC: Hrvoje Margaretic
PC: Ivan Ivankovic
PC: Ivan Ivankovic
PC: Ivan Ivancovik
PC: Ivan Ivancovik
PC: Kadek Jensen
PC: Kadek Jensen
PC: Kevin McClish
PC: Kevin McClish
PC: Kyle Poznan
PC: Kyle Poznan
PC: Nicola Paltani
PC: Nicola Paltani
PC: Richard Hunter
PC: Richard Hunter
PC: Romana
PC: Romana
PC: Stig-Lennart Sørensen
PC: Stig-Lennart Sørensen
PC: Stig-Lennart Sørensen
PC: Stig-Lennart Sørensen
PC: Vulture Labs
PC: Vulture Labs
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine