Membrii clubului de alergare Sporter Run organizează o cursă inedită cu ocazia Zilei Îndrăgostiților. Aceștia își vor felicita persoanele iubite și, în dimineaţa zilei de 14 februarie, vor alerga în formă de inimioară.
Distanţa – 14 km în raza Chişinăului. Totodată, itinerarul este alcătuit în aşa fel, încât să formeze o inimă mare – simbolul dragostei.
La cursa romantică Sporter Love Run pot participa toţi doritorii. Ei sunt aşteptaţi pe data de 14 februarie pe scările Teatrului de Operă şi Balet, la ora 7:00 dimineaţa.
De remarcat că aceasta nu este prima acţiune de sărbătoare a membrilor clubului Sporter Run. Anul trecut s-au desfăşurat curse în cinstea zilei de 8 martie (pe un itinerar sub forma cifrei 8), a Paştelui (alergarea pe un traseu sub forma unui ou pascal) şi la 9 mai (când itinerarul a avut forma cifrei 9).