Leancă: Nu sunt informat despre un alt candidat pentru funcția de Premier

img_9466
Foto:PC: GOV.md

Premierul în exerciţiu, Iurie Leancă, susţine că nu este informat despre desemnarea unui alt candidat la funcţia de şef al Guvernului şi va fi „niţel surprins dacă mâine se vor confirma zvonurile că a fost găsită o altă candidatură pentru funcţia de Prim-ministru”.

Declaraţia respectivă a fost făcută în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Iurie Leancă a precizat că a auzit zvonuri precum că PLDM ar putea propune vineri un alt candidat la şefia cabinetului de miniştri. „Nu mi-a spus nimeni nimic. Ar fi trebuit să se consulte şi cu mine, oricum, sunt prim-vicepreşedinte al partidului”, a spus Leancă.

Iurie Leancă a reiterat necesitatea formării unei coaliţii parlamentare pro-europene şi a spus că nu acceptă o alianţă cu PCRM. „Din punctul meu de vedere, o alianţă cu comuniştii n-ar respecta angajamentele partidului făcute faţă de alegători. Începând cu ziua de vineri, ne vom aşeza la masa de negocieri cu PL. Dacă există voinţă politică, atunci există şi posibilitatea formări coaliţiei de guvernare şi a guvernului. Fiecare trebuie să-şi asume partea de vină”, a spus Leancă.

Iurie Leancă a precizat că n-a mizat pe votul comuniştilor, dar a sperat că va fi votat de către liberali, deşi a înţeles încă în ajun că nu va fi votat. „Am participat şi eu la întâlnirea cu Ghimpu şi Plahotniuc. Mi-a fost clar că nu vor vota, dar am sperat că se vor găsi, totuşi, acele voturi şi că în maxim două luni vom putea constitui o alianţă proeuropeană”, a declarat premierul în exerciţiu.

Iurie Leancă a lăsat să se înţeleagă că, în cazul în care nu va ajunge premier, nu va accepta funcţia de ministru de externe. „Am fost ministru de externe, sper că mi-am onorat angajamentele pe potriva interesului naţional al Republicii Moldova, dar la momentul în care am activat în calitate de ministru, mi-am dat seama că doar axându-te pe o parte, foarte importantă, de misiune externă, fără a aborda problemele din interior, niciodată nu vom reuşi să realizăm obiectivul cel mai important al politicii externe care este aderarea la Uniunea Europeană”, a argumentat vicepreşedintele PLDM.

Presa vehiculează mai multe nume care ar putea fi propuse de către PLDM la funcţia de prim-ministru după nereuşita votului din 12 februarie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine