Atracţiile turistice din Moldova vor fi incluse într-un circuit comun cu cele din România

collage17
Foto:Imagini din perioada restaurării Cetății Soroca

Turiştii străini care vor vizita România vor avea posibilitatea să-şi extindă traseul turistic şi peste Prut, în Republica Moldova, în baza a 4 trasee turistice comune.

Directorul general al Agenţiei Turismului a Republicii Moldova, Nicolae Platon, a declarat pentru IPN că în viitorul apropiat va avea o întrevedere cu omologul său român, la care vor fi stabilite cele 4 programe turistice mixte.

Ofertele mixte vor fi denumite generic şi anume: „drumul vinului”, „bijuteriile medievale”, „drumul mănăstirilor” şi „turismul cultural”. Astfel, la prima ofertă turistică vizitatorii străini vor putea face cunoştinţă cu podgoriile şi vinăriile cu tradiţie de pe ambele maluri ale Prutului. Oferta „bijuteriilor medievale” va include în circuitul turistic Cetatea de Scaun din Suceava şi Cetatea Sorocii. „Iniţial, ne-am propus să includem şi Cetatea Hotin, dar, deoarece sunt operaţiuni militare în Ucraina, am renunţat la această idee”, a spus Nicolae Platon.

Prin procurarea pachetului turistic „drumul mănăstirilor”, turiştii străini vor avea posibilitatea să viziteze mănăstirile din zona Sucevei din România, incluse în patrimoniul UNESCO, iar mai apoi, timp de 2 zile, vor putea vizita şi mănăstirile Căpriana, Hâncu, Curchi, Mănăstirea rupestră „Butuceni” din Orhei, Ţipova şi Saharna din Moldova. În a doua etapă, în cazul în care pachetul este de 3 zile, ar urma să fie extins traseul turistic şi spre mănăstirile Frumoasa, Răciula, Hârbovăţ şi Hârjauca.

Nicolae Platon a mai spus că ultimul pachet turistic, cel cultural, va include vizite la diverse festivaluri cultural-artistice, la care turiştii vor putea afla mai multe despre istoria şi tradiţiile de pe cele două maluri ale Prutului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine