Nicoleta Văcaru, artista care pictează tablouri pentru sticlele de vin care sunt exportate în Franța, a avut, la acest început de 2015, prima ei expoziție peste hotare, aceasta fiind prima sa expoziție personală.
Expozițiile au fost organizate în trei localități din Franța: Messac, Ancenis și Nantes.
Gazdele primelor două expoziții au fost două vinării cu tradiții din Messac, „Cave des bateliers“ și din Ancenis, „La maison de vins d’Ancenis”, unde a avut loc și degustarea vinului moldovenesc. Cea de-a treia a fost expusă într-un hotel de lux din Nantes, „Radisson Blu” și va dura până pe data de 20 februarie 2015.
În cadrul acestor evenimente au fost expuse lucrări în diferite tehnici (acuarelă, ulei, acril, batik, stringart, cafea și aplicație cu boabe de cafea), ceea ce intrigă vizitatorii să fie interesați de istoria fiecărei lucrări în parte. Picturile, în ansamblu, reflectă diferite stări și emoții în care s-au regăsit unii vizitatori, ceea ce a făcut expoziția mai vie și mai comentată. Un exemplu în acest sens a fost reacția unei tinere de origine chineză care, văzând pictura „Sirena”, s-a emoționat, povestind că deseori se vede așa în visele sale. Expoziția a fost un experiment unic și de success pentru autor și reprezentarea țării peste hotare (puțini știau unde se află Moldova).
Ideea acestor expoziții a apărut acum jumătate de an, în urma unei colaborări cu „Casa Moldova” – (companie care exportă vinurile moldovenești pe piața din Franța).
De asemenea, expoziția cu degustare de vinuri moldovenești din Franța a fost organizată în parteneriat cu Alianța Franceză și CCI FRANCE MOLDAVIE în perioada 7 – 21 ianuarie 2015.
Pe lângă faptul că aceasta a fost prima expoziție a Nicoletei peste hotare, aceasta a spus și „Da”, iubitului ei, care a cerut-o în căsătorie.
Nicoleta în presa franceză