Doi minori au furat un automobil pentru a face o tură prin oraș

1_4
Foto:Doi minori reținuți, pe urme fierbinți, pentru furtul unei mașini PC: igp.gov.md

Doi adolescenți au vrut să se distreze, dar au ajuns pe mâna poliției. Aceștia au furat o mașină de pe o stradă din Capitală şi au decis să facă o tură prin oraş, ajungând cu acesta tocmai în raionul Hâncești.

La data de 30 ianuarie, curent, în jurul orei 03:00, inspectorii de patrulare dislocați pe traseul R3 Cimișlia – Hâncești, în apropiere de satul Valea Perjei, au observat un automobil de model „Vaz 2104” care a încălcat regulile de circulație într-o intersecție.

Fiind somat de către polițiști să se oprească, șoferul a ignorat cerințele și a continuat deplasarea. Echipajul de poliție a decis să urmărească automobilul, utilizând dispozitivele luminoase și sonore incluse. Pentru a evita comiterea unui accident rutier, polițiștii au solicitat ajutorul încă a unui echipaj, care a ieșit în întâmpinarea mașinii urmărite. În scurt timp, conducătorul auto a fost nevoit să se oprească.

La volanul mașinii se afla un minor de 16 ani, iar ca pasager îl avea pe un alt minor de 15 ani. Aceștia au recunoscut că au furat mașina din mun. Chișinău, iar în portbagaj au fost depistate 4 roți, la fel sustrase din Capitală.

Minorii nu sunt la prima abatere de acest gen, anterior ei fiind implicați în infracțiuni similare. Pe acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru furt, sancțiunea fiind de până la 20.000 de lei sau închisoare de până la 4 ani. De asemenea, pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, educare și instruire a copiilor, vor fi sancționați și părinții acestora.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine