Participă la Challenger și învață despre comunicare, dezbateri și politici publice

dezbateri2
Foto:Participanți la dezbateri PC: challenger.md

Tinerii care doresc să-și formeze deprinderi de comunicare, să-și dezvolte gândirea critică prin exerciții practice și dezbateri, pot aplica la programul „Challenger”.

Institutul Național Democratic din SUA, Reprezentanța în Moldova (NDI) invită tinerii să aplice la programul „Challenger”, în cadrul căruia, aceștia vor învăța cum să rezolve problemele semenilor săi, să gândească logic, să formuleze argumente și să prezinte elocvent poziția lor.

Cine poate participa?

Tinerii între 20 și 30 de ani, cu sau fără experiență în astfel de programe, membrii de partid, tinerii profesioniști, etc.

Programul are trei etape:

Etapa I: Exercițiul în teren / Perioada de desfășurare: martie – mai 2015

În echipe, participanții vor chestiona cetățenii despre problemele locale cu care se confruntă. Tinerii vor elabora o strategie și un plan de acțiuni, iar prin mobilizarea comunității, vor face pași spre rezolvare. Grupul va exersa deprinderea de a consulta și de a comunica cu cetățenii pentru identificarea unei probleme prioritare comune, de a negocia și de a pune presiune democratică pe autorități.

Etapa II: Școala de dezbateri / Perioada de desfășurare: iulie 2015

Îmbunătățirea strategiei de rezolvare a unei probleme prin supunerea acesteia dezbaterilor în format parlamentar britanic. Participanții vor învăța structura unui argument și cum se creează un policy case. La fel, aceștia vor avea posibilitatea să-și dezvolte abilitățile de vorbire în public și participare la dezbateri.

Etapa III: Școala de politici / Perioada de desfășurare: septembrie 2015

În această etapă, Challangerii vor propune rezolvarea unor probleme ce afectează o anumită parte a societății. Tinerii vor învăța să elaboreze o propunere de politică publică și să dezvolte un mesaj politic și comunicare al acestuia către diferite grupuri-țintă.

Fiecare echipă va fi ghidată pe parcursul activității sale de un mentor. Formatorii fac parte din sistemul instituțional al NDI (Institutul Național Democratic din SUA).

Programul este organizat de către Institutul Național Democratic din SUA, reprezentanța în Moldova. NDI este o organizație neguvernamentală, neafiliată politic și non profit, care, mai bine de trei decenii, susține instituțiile și practicile democratice în întreaga lume. Din 2003, în Moldova, programul NDI contribuie la promovarea responsabilizării guvernării prin creșterea participării cetățenilor în procesele politice și în viața comunitară.

Termenul limită de aplicare este 15 Februarie 2015, ora 17.00. Pentru a aplica, completează formularul de aplicare.

Pentru detalii, puteți vizita și site-ul oficial al programului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine