Gustă Vinul Moldovei la expoziția „Fabricat în Moldova”

DSC00089
Foto:PC: alinpopescu.eu

Oficiul Național al Viei și Vinului vă invită să participați între 28 ianuarie și 1 februarie 2015 la cea de-a XIV-a ediție a expoziției „Fabricat în Moldova”. În cadrul expoziției, peste 20 de companii vinicole și 6 producători de divin și brandy vor participa în premieră cu un stand comun, sub brandul de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

La 28 ianuarie, între orele 13:00 și 14:00, în sala de conferințe de la et. 2 al Pavilionului Central, Dumitru Munteanu, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului va prezenta seminarul „Vinul Moldovei. O legendă vie – activități și perspective”.

În cadrul acestuia, vor fi discutate următoarele subiecte:
# promovarea brandului comun „Vinul Moldovei” în Moldova și pe piețele internaționale;
# activitățile curente ale Oficiului Național al Viei și Vinului (comunicare, comerț, B2B, B2C);
# stimularea exporturilor, parteneriate și sugestii pentru sectorul vitivinicol.

La seminar vor participa reprezentanții următoarelor organizații și instituții: MIEPO, CCI, AGEPI, USAID/CEED, CBI, Filiera Vinului, asociațiile sectoriale, MAIA etc.

De asemenea, în fiecare zi a expoziției vor fi organizate masterclass-uri și degustări cu următoarele tematici:
# Vinuri din soiuri autohtone (28 ianuarie, ora 15:00);
# Vinuri din soiuri europene (29 ianuarie, ora 15:00);
# Vinuri seci VS. vinuri cu conținut de zahăr (30 ianuarie, ora 15:00);
# Divin – indicații geografice în Moldova (1 februarie, ora 12:00).

Masterclass-urile vor fi prezentate de către experții Școlii Vinului: Elizaveta Breahnă, Sergiu Gălușcă și Constantin Olaru.

Expoziția „Fabricat în Moldova” se va desfășura la Centrul Expozițional Moldexpo din Chișinău (str. Ghioceilor 1), cu începere de la ora 11:00, la 28 ianuarie 2015.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine