(foto) Cum e să fii în pielea lui Sherlock Holmes la jocul Detective Quest Room

IMG_9708
Foto:#diez și cititorii fideli PC: City Quest

Echipa #diez, împreună cu câțiva cititori fideli au acceptat provocarea de a fi în pielea lui Sherlock Holmes și de a decodifica misterul din Detective Quest Room.

Quest Room – un joc intelectual distractiv, care crește în popularitate pe întreg globul pământesc. Prima cameră quest a apărut în Budapesta, iar recent au fost deschise mai multe camere de acest fel în Chișinău, una din ele fiind Detective Quest Room.

Tema primei camere este „Сazul nerezolvat al lui Sherlock Holmes”. În această cameră ne-am putut simți în epoca lui Sherlock Holmes, ne-am aflat în cabinetul de lucru al marelui detectiv, în care el, împreună cu prietenul său Dr. Watson, au aflat răspunsul la o mulțime de întrebări și trebuia să descoperim cazul nerezolvat al lui Sherlock.

Cum e să fii în această cameră?

 

Camera lui Sherlock Holmes
Camera lui Sherlock Holmes

Noi am reușit să ieșim din cameră în 54 minute și am înțeles cât de important e să fii atent la detalii, însă un lucru care foarte mult contează e să înțelegi care detalii contează.

În cameră se află mai multe coduri și ghicitori la care trebuia să găsim răspuns. Interesant e că, intrând în cameră devii atent la orice vezi acolo, iar încercând să le găsești o explicație, înțelegi că oriunde poate fi un indiciu.

Un lucru care ne-a fost un pic mai greu să-l facem e să încercăm să urmărim logica de la intrare. Astfel, am găsit mai multe indicii, dar nu știam ordinea în care să le folosim, ceea ce ne-a făcut să pierdem timp prețios. De asemenea, ar fi bine să nu mișcați indiciile dintr-o parte în alta a camerei, deoarece, în acest fel, veți încurca care indiciu pentru care ghicitoare este. Așa noi ne-am trezit, căutând un lucru care nu exista.

 

Detective Quest Room
Detective Quest Room a luat start la 21 ianuarie

Orice literă, orice cifră poate fi un indiciu, dar important este să gândiți un pic și în afara lucrurilor așa cum le vedeți.

La un moment dat, chiar poți deveni paranoic, văzând că ai găsit totul de ce ai nevoie dar te împiedici de un lucru simplu, cum ar fi înmulțirea.

Organizatorii spun că o cameră va fi activă timp de șase luni. De asemenea, în curând vor apărea alte două camere cu noi provocări și ghicitori.

Unde se află camera?

 

Unde se află Detective Quest Room
Unde se află Detective Quest Room

Prima în Moldova Detective Quest Room se află pe adresa mun. Chișinău, str. Habad Liubavici, nr. 12 (intrarea din partea str. Vasile Alecsandri). Jocul se petrece în două limbi: română și rusă. Orele de lucru: 10:00 – 23:00. Prețul pentru acestă plăcere este de 350 de lei per echipă, dacă e în perioada orelor 10:00 – 18:00, și 400 de lei în perioada orelor 18:00 și 23:00 și în weekend.

Mai multe informații vedeți pe questroom.md sau pe pagina de Facebook.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine