Budgetstories.md lansează un nou infografic, „Schimbarea la față a Poliției după semnarea Acordului de Asociere”, care evaluează percepția populației asupra principalului organ de forță al țării, dar și potențialele beneficii ale Acordului asupra activității acestuia.
Deși Poliția joacă un rol crucial în apărarea ordinii de drept, în percepția cetățenilor țării, aceasta este una din instituțiile cu risc sporit de corupție, iar lipsa de profesionalism, lipsa de inventar polițienesc (etiloteste, automobile, seturi de cercetare la fața locului, aparate foto digitale etc.) și lipsa resurselor financiare, compromit încrederea cetățenilor în Poliție.
Potrivit Barometrului Opiniei Publice publicat de IPP, mai puțin de 40% din cetățenii RM au încredere în poliție, în timp ce polițistul de sector se bucură de cea mai mare încredere – 60%, față de media europeană de 70%. La fel, încrederea că infractorul va fi prins și judecat, este aproape de două ori mai mică față de media europeană sau 40% față de 65% în țările UE.
În același timp, pe lângă actele de corupție care degradează percepția populației asupra acesteia, Poliția continuă să se confrunte cu probleme de dotare tehnică – lipsa automobilelor pentru toate subdiviziunile teritoriale, sistemelor de monitorizare video, tehnologiilor, dar și lipsa echipamentelor de testare a alcoolemiei și de analiză criminalistică. Din cauza acestor lipsuri, capacitatea forțelor de ordine de a reacționa la situațiile de urgență este afectată direct, fiind de trei ori mai scăzută, decât media europeană, dar și decât standardele internaționale acceptate în domeniu. Astfel, conform datelor MAI, timpul de reacție al Poliției în Moldova este, în mediu, de 1 oră și 30 de minute față de 30 de minute în UE, iar capacitatea de investigare a crimelor este limitată din cauze tehnice.
Așadar, Acordul de Asociere vine să susțină dezvoltarea Poliției și a controlului de frontiere prin acordarea suportului financiar de aproape 90 de milioane de euro în perioada 2014 – 2017, prin acordarea asistenței tehnice și a suportului bugetar acestui sector, formării profesioniștilor în domeniu și crearea parteneriatelor cu instituțiile internaționale relevante, care urmează să contribuie, în final, la scăderea criminalității în țară, creșterea raportării crimelor pe fundalul creșterii încrederii în poliție.
Un exemplu în acest sens o constituie experiența țărilor care au aderat recent la UE. Astfel, numărul de crime înregistrate în Croația și Bulgaria în perioada de preaderare la UE a scăzut față de perioada anterioară cu câte 3 – 5% anual, iar trendul de scădere continuând și în calitate de membru. Excepție face România, unde nivelul de crime înregistrate a crescut, fenomen care poate fi explicat prin creșterea nivelului raportării crimelor organelor de drept, fapt inevitabil afiliat creșterii nivelului de încredere în forțele de ordine.
În Republica Moldova, primele rezultate ale implementării Acordului de Asociere nu au întârziat să apară. Odată cu donarea a 164 de automobile pentru cele 37 sectoare de poliție din țară – timpul operațional de reacție a scăzut de la 1,5 ore la 30 minute, acesta constituind unul din cei mai importanți indicatori în evaluarea activității acestora. La fel, au fost donate câte un calculator și o imprimantă pentru sectoarele de poliție din țară, lucru care practic va asigura accesul tuturor colaboratorilor (până acum limitat) la sistemul informațional național și internațional.
Una din cele mai mari oportunități de dezvoltare a sectorului o constituie și colaborarea cu instituțiile de securitate internaționale, care le va oferi posibilitatea să preia practicile colegilor din străinătate, iar responsabilizarea angajaților organelor de drept va avea loc prin monitorizarea activității acestora din partea partenerilor europeni.
Acest infografic a fost finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din infografic aparțin autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.