Dorina Cojocaru este jurnalista care știe să combine dragostea pentru TV și atașamentul pentru lectură pentru a crea un produs televizat stringent în condițiile în care, spune ea tranșant: „Moldovenii, practic, nu citesc deloc”. Este vorba despre rubrica „Punem cărțile pe masă”, prezentată la JurnalTV.
Despre cărți, autorii preferați și versurile personale scrise odinioară, ne relatează Dorina în interviul realizat de #diez.
Moldovenii nu citesc deloc
Motivarea nu ţine de vreo întâmplare colorat ilustrată. Lectura e o plăcere fină, care reuşeşte să mă izoleze, relaxeze. Sunt un om care are o necesitatea vitală (un pic mai pronunţată decât la alţii) – de a rămâne în singurătate cel puţin o oră – două în zi. Fiind implicată în multe proiecte, care îmi lasă puţin timp pentru mine, cu ajutorul cărţii ajung în singurătatea mea, chiar şi în aglomeraţie. Astfel, această pasiune a fost observată, acum câţiva ani, de oamenii care deţineau decizii şi mi-au încredinţat domeniul.
Referitor la moldoveni, dacă citesc mult sau puţin… pot spune tranşant, că, practic, nu citesc deloc, indiferent dacă ne referim la ţărani, orăşeni, afacerişti, interpreţi, politicieni şi chiar jurnalişti.
Cartea prinde doar dacă o servești comercial
Sunt o norocoasă – fac ceea ce îmi place. Intuitiv, mi-am ales un domeniul care nu lasă loc plictiselii. Şi aici mă refer în primul rând la TV şi apoi la Cărţi. E o plăcere să le pot armoniza.
Nişte concluzii trase după o perioadă de reprezentare a domeniului ar fi că la TV, Cartea prinde doar dacă o serveşti comercial. Audienţele nu sunt aduse de descrieri minuţioase în profunzimi de operă, ci de informaţii în care un titlu de carte s-ar regăsi în dreptul unui gadget, accesoriu vestimentar, sau dormitorul unei vedete. Iată de ce infiltrarea cărţilor o fac prin intermediul recomandărilor de carte aduse de oameni notorii.
Cartea citită de mine nu mai poate fi dăruită
Fără nici un o balanţă, am răspunsul la mână – cele tipărite. Oricât am încercat să mă intrig prin lectura celor electronice, nu am reuşit. Poate e din motivul că eu încă mai citesc cu creionul în mână. Cartea citită de mine nu mai poate fi dăruită. O consum hapsân prin notiţe, lacrimi, stropi de ceai sau chiar şi băi în cadă, neprogramate. Ea devine pentru acea perioadă o parteneră purtată peste tot: boţită în geantă, prinsă de ploaie, îngheţ, soare. Iluziile nu sunt pentru mine, deşi da – au fost perioade în care le-am dat prioritate. În lectură, ca şi în alte activităţi din viaţa mea, dau de esenţă, profunzime cu ajutorul celor 6 simţuri. Cartea, reprezintă o viaţă, o poveste a ceva sau a cuiva. Ea trebuie simţită – pipăită, mirosită, răsfoită, intuită şi, într-un final, deschisă şi închisă…
Cărțile se consumă diferit şi am certitudinea că aşa cum am consumat-o eu, nu o mai poate consuma cineva
Oricât ar părea de straniu, eu nu fac recomandări. Cărţile se consumă diferit şi am certitudinea că aşa cum am consumat-o eu, nu o mai poate consuma cineva. Mai simplu mi-e să operez cu autorii, care reuşesc să mă prindă în faţa cărţii lor. Printre aceştia ar fi: Gabriel García Márquez, Octavian Paler, Anton Cehov, Mircea Eliade.
Pe blogul personal al jurnalistei sunt dactilografiate cu meticulozitate versuri proprii. Am extras o fârâmă din colecția poeziilor fabricate de tânăra împătimită de lectură:
Inspir răsăritul, expir un apus
Ninge cu nisip prin încăpere
În timp ce lumea smintită bea beri sub umbrele
Prin fum de plăceri cu aromă de must
Adulmec într-un sărut fără gust.
Fermoarul mi-l trag printre vene
Cer o limonadă cu mai multă miere,
Ceasu-îl întorc cu fundul în sus
Inspir răsăritul, expir un apus.
Sunt frustrată de lipsa de mesaj a versurilor slabe întâlnite în muzica autohtonă
Nu am o patimă. Şi chiar am făcut o pauză bună în acest sens. Zâmbesc când le recitesc şi, cu siguranţă nu sunt pentru publicul larg, chiar dacă pot fi găsite pe blogul meu. Nu le-am şters încă dintr-o nostalgie a vremurilor în care ai sentimentul că revolta în scris e una fără de păcat. În acelaşi timp, nu zic nu altor versuri care posibil vor apărea în proiecte de negociere cu unii interpreţi şi compozitori. Sunt frustrată de lipsa de mesaj a versurilor slabe întâlnite în muzica autohtonă.
Scrisul e o încercare continuă, care mereu îmi lasă gustul amar că nu poate transmite tot ce simt
Simt, poate, prea mult. Dau mare importanţă şi atenţie dialogului interior. Cunosc mulţi oameni pe care, dacă i-aş întreba când au stat ultima data de vorbă cu ei, nu ar putea găsi decât un răspuns non-verbal de îmbujorare. Gândesc mult. Foarte mult. Lucrez asupra controlului de gânduri, care m-ar ajuta prin tehnici speciale să iau o pauză cel puţin pentru a putea dormi. Şi doar rar, îmi piermit să public câte ceva din ceea ce scriu în mine.
Motto-ul care o definește pe Dorina Cojocaru
Nu sunt o femeie a aforismelor, deşi citesc des gânduri frumoase şi le pun în dezbatere. Însă, orecum fără voia mea, s-a lipit de mine acesta:
„Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” – şi aici Nu fac apel la corectitudine.
