Corina Ersov este o tânără din Chișinău, care în 2014 a vizitat Veneția. Acesta a găsit prețuri bune la biletele de avion și a decis cu o prietenă să facă o escapadă. Acolo s-a îndrăgostit de oraș și a decis să-l ia cu dânsa acasă.
Astfel, acum putem vedea Veneția pe peretele din apartamentul Corinei, dând naștere astfel a unui nou trend, de a nu mai pune magneți pe frigider, ci desene din călătorii pe pereți, pentru ca, atunci când te întorci acasă, să fii în locurile care ți-au plăcut cel mai mult.
„În luna mai 2014 am vizitat Veneția și m-am îndrăgostit de acest oraş unic. Am avut noroc de un timp însorit şi, împreună cu prietena mea, am decis să ne sculăm la 4 dimineaţa, pentru a admira splendoarea Veneției fără gloatele de turişti. Şi am reuşit: în acea dimineaţă, pe ulicioarele venețiene eram doar noi două, hulubii locali şi miros de croasanți proaspeți. Am făcut şi o serie de fotografii memorabile.
Revenită în Chişinău, am iniţiat o reparaţie capitală în apartamentul meu şi, la final, am descoperit un perete alb, care mi se părea cam gol. M-am gândit că ar fi minunat să imortalizez câteva secvenţe din oraşul nemuritor. Aşa a apărut ideea de a apela la cineva pentru a-mi picta Veneția direct pe peretele de acasă, mai ales că aveam o groază de fotografii la activ”, ne-a spus Corina.
Cine a realizat desenul de pe perete?
„Făcând voluntariat într-o minunată organizaţie de caritate, am avut ocazia să cunosc acolo mult tineret foarte talentat. Printre voluntarii organizaţiei există un băiat mai special. Îi zice Alexei Luca, este din satul Costeşti, r. Ialoveni, şi are mai multe talente.
Iniţial, Alexei era beneficiar al atelierului de pictură de la Centrul Social din sat, după care a devenit voluntar la organizaţia de caritate care crease acest centru social. A urmat studiile superioare la Arte şi acum e ceramist în devenire. Pe lângă pictură şi ceramică (acum este deja profesor de ceramică la acelaşi centru social), Alexei mai este şi un lemnar de excepţie – face sculpturi în lemn, fiind în acest domeniu deja un profesionist.
Acum, Alexei se concentrează pe un domeniu mai modern: face grafică şi, mai nou, face tatoo la comandă.
Consider că este un exemplu minunat de tânăr plin de idei şi inspiraţie. Asemenea tineri trebuie promovaţi în societatea noastră. Și mai cred că Alexei Luca are un viitor foarte frumos, pentru că, în cazul lui, frumosul vine din interior”, a adăugat Corina.