238 de moldoveni nu au fost lăsați să plece în UE de la abolirea regimului de vize

prima-saptamana-fara-vize-in-ue-peste-8-000-de-moldoveni-au-plecat-1399287483
Foto:Punctul de trecere de la Aeroportul Chișinău. PC: gov.md

Începând cu 28 aprilie 2014, de când cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot circula liber în UE, la 238 de moldoveni nu le-au fost permisă intrarea în comunitate, pe motiv că nu au îndeplinit condițiile de intrare în Uniunea Europeană, iar alții 108 au fost deportați.

Totodată, în primele 10 zile ale anului 2015, numărul persoanelor cărora le-a fost restricționată intrarea în statele UE a constituit 7 moldoveni, alți 3 au fost deportați, ne informează Poliția de Frontieră.

De asemenea, în anul 2014, 2028 de moldoveni au fost întorși de autoritățile ruse de la graniță, alții 408 au fost deportați.

În prima decadă a lunii curente, la 29 de cetățeni moldoveni nu le-a fost autorizată intrarea în Federaţia Rusă, alții 5 au fost deportați. Persoanele cărora le-a fost restricționată intrarea au declarat că autoritățile de frontieră nu le-au argumentat nici într-un fel refuzul, deși cea mai mare parte din ei nu au fost anterior în Federația Rusă.

În luna decembrie 2014 angajații Poliției de Frontieră au înregistrat 302 cazuri când moldovenilor nu li s-a permis intrarea în Rusia, în noiembrie – 209, octombrie -163, septembrie -144 și august – 59.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *