Atacul terorist asupra publicației franceze Charlie Hebdo a stârnit controverse. Mulți au fost cei care au comentat și și-au exprimat opiniile pe marginea acestui subiect. Iată și părerea unei tinere musulmane care explică poziția sa față de publicație, dar și față de uciderea celor 12 jurnaliști.
„Sunt musulmană, pentru că pur și simplu am regăsit în Coran ceea, ce descoperisem și în Bhagavat-Gita sau în Biblie. Ceilalți nu trebuie să vadă frumusețe în aceleași texte; sacrul se cuibărește în diferite valori printre care, mă interesează, astăzi, libertatea și credința”, își începe comentariul Alina Isac Alak, autoarea articolului.
„Am văzut caricaturile expuse de publicația satirică Charlie Hebdo, le-am studiat. Ca o drept-credincioasă aspirantă am așteptat să îmi pulseze dramatic sângele în tâmple, să fiu ultragiată, indignată. N-am reușit. Desenele mi s-au părut insipide și inutil vulgare, ușor de ignorat. Caricaturile nu îl insultă pe profetul Muhammad, ci reprezintă una dintre multele construcții culturale specifice atașate acestuia de-a lungul istoriei, în diferite contexte. Dacă musulmanii nu cred în această recreare mediată, presupus pervertită și perversă, a personajului istoric real, de ce ar trebui să se simtă jigniți de o fabulație? Basmele, identificate ca atare, sunt decodate în registrul adecvat și nu dor, doar te învață. Iar dacă musulmanii echivalează satira respectivă cu o reproducere fidelă a credințelor lor despre Profet, iarăși, de ce s-ar simți ofensați de propriul adevăr asumat? Pare ilogic și absurd. Profetul Muhammad a fost deja, cât se poate de „empiric” și neinterpretabil, insultat, umilit, lovit, demonizat în societatea din vremea sa și nu le-a cerut celor care procedau astfel să înceteze, nici nu i-a ucis, ci s-a rugat pentru binele lor.
Polemicile filosofice referitoare la manifestarea responsabilă și limitată a dreptului la liberă exprimare sunt mult prea sofisticate și eterate pentru a fi reluate în contextul dur al morții jurnaliștilor de la Charlie Hebdo. Un discurs liber responsabil este o opțiune personală și ține de etica și estetica exercitării acestui drept; atunci când este amenințată însăși existența și practica libertății de exprimare, manierele, dezirabile, dar nu obligatorii, devin complet irelevante. Finalmente, blasfemia este doar un cuvânt, un termen înspăimântător, dar lipsit de substanță. Religia nu poate fi separată de oamenii care și-o asumă, așadar întotdeauna vom avea înțelegeri diferite ale unor surse sacre comune;
Jurnaliștii de la Charlie Hebdo au murit apărând nu doar libertatea lor fundamentală de a gândi și de a fi ceea ce sunt, ci și, implicit, dreptul la credință al musulmanilor. Criminalii musulmani nu au încercat doar să anihileze libertatea nemusulmanilor de a contesta valorile sacre ale musulmanilor, ci au subminat, indirect, și fundamentul care le garanta asumarea și practicarea propriei credințe. Polițistul musulman ucis alături de jurnaliștii francezi probează funcționalitatea concretă a acestei filosofii coranice în care libertatea și credința coexistă și se susțin reciproc.
O lume în care fiecare ar alege să recurgă la crimă pentru a-și onora sensibilitățile legate de protejarea propriilor elemente investite cu o anumită sacralitate ar fi nu doar o lume logic inconceptibilă, dar mai ales ontologic imposibilă: o lume în care am fi cu toții ori morți, ori condamnați la o viață trăită în izolare și tăcere.”
