(vox) Dacă ai avea o supraputere, ce minuni ai face în noaptea de Anul Nou?

FotorCreated
Foto:Ce minuni ar face tinerii de Anul Nou, dacă ar avea o supraputere. PC: colaj #diez

În noaptea dintre ani, toată lumea își pune dorințe, crezând în miracol și dorind din plin realizarea lor. #diez a întrebat tinerii ce minuni ar face în noaptea de Anul Nou, dacă ar avea o supraputere.

 

ecat#1. Ecaterina Deatenco (17 ani):Dacă aș avea o supraputere, mi-aș dori să pot controla timpul. Probabil este o putere care m-ar ajuta nu doar de Anul Nou, dar în această zi voi încerca să ofer tuturor oamenilor dragi ceea ce își doresc cu adevărat și, totodată, să fiu alături și de prieteni și de familie în același timp. Capacitatea de a controla timpul este o putere pe care mi-am dorit-o demult, pentru că aceasta înseamnă să putem să corectăm greșelile noastre sau să reușim să îndreptăm ceea ce regretăm atât de mult în trecutul nostru. Totuși, trebuie să credem în minuni, deoarece ele există, chiar dacă nu le vedem atât de des, pe cât am vrea.”

 

 

ecat#2. Tatiana Catran (18 ani): „Din toate timpurile, noaptea de Revelion presupune magie, îndeplinirea dorințelor și liniște sufletească. Dacă aș avea una din puterile supranaturale, aș prefera să o dețin pe cea de a întoarce pe Pământ pe cei „rătăciți în timp”. Cu ajutorul acesteia, aș face posibil faptul de a o avea alături pe bunica, prin asta făcându-i pe membrii familiei mele mai fericiți, în special pe mama. În noaptea de Anul Nou, am avea plăcerea să simțim împreună parfumul fericirii și mandarinelor.”

 

 

ecat#3. Marin Golovatîi (22 ani): „Mi-aș dori de Anul Nou, pentru un ceas măcar, să fiu atotștiutor. Să știu în ce local să intru după 00:00, fără rezervare preventivă. Să știu la ce etaj va fi OK să-mi sun dragii, fără să-mi reproșeze robotul că linia e plină. Să știu după care pahar să mă opresc. Să știu unde mi-i fularul pierdut la Revelionul precedent. Să știu ce nu am făcut în 2014. Să știu cine m-a sunat și cine a vrut să mă audă. Vreau să știu pentru un ceas măcar, dacă merită să fac minuni în 2015 ori ceva mai mult.”

 

ecat#4. Alina Găină (22 ani):Aș vrea să am o forță magică prin care să mă teleportez. Astfel, aș merge în diferite țări în această noapte și aș vedea cum se distrează oamenii. Sigur, aș ajunge în Mexic în acea noapte, în Argentina, prin toată America Latină și în țările în care am oameni dragi. Aș mai vrea să am o putere supranaturală: să pot dărui oamenilor un singur lucru (nu cer mult) și atunci aș dărui tuturor sănătate, stare de bine și energie. Se acceptă răcelile din când în când – să nu lăsăm medicii șomeri.”

 

ecat#5. Radu Zaporojan (23 ani): „Dacă aş avea puterile lui Superman, aş face un om de zăpadă gigant, mai mare ca monumentul lui Ştefan cel Mare, poate mare cât clădirea Guvernului. I-aş pune un brad în loc de nas, două felinare în loc de ochi, în loc de gură o boxă gigantă de la care ar răsuna muzică drăguţă de sărbători. De asemenea, l-aş înfăşura cu ghirlande mari, culese de pe străzile capitalei, însă, mai întâi, l-aş plimba puţin prin aer pe deasupra oraşului, ca să bag în sperieţi oamenii, să aştepte „minunea” cu sufletul la gură.”

 

 

Dorința lui Radu Zaporojan - un om de zăpadă gigant
Dorința lui Radu Zaporojan – un om de zăpadă gigant

Dar voi, cititorii #diez, ce minuni ați face?

La Mulți Ani!

Taguri: #vox
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *