Emisiunea „Politica”, moderată de Natalia Morari şi Igor Boţan, difuzată la TV7, îşi va încheia activitatea miercuri, 24 decembrie.
După un an şi zece luni de emisie, „Politica”, emisiunea care a înregistrat un rating mult mai mare decât talk-show-urile analogice, precum „Fabrika” sau „ÎnPROfunzime”, va lăsa cortina jos.
Natalia Morari a comentat această decizie, la Arena Tinerilor Jurnalişti, la data de 20 decembrie curent, spunând: „Eu cred că trebuie să pleci atunci, când eşti pe val. Ţin să fac o pauză de două, trei luni, pentru ca, mai apoi, să mă întorc cu două proiecte televizate noi: unul de limbă rusă şi altul de limbă română. Vreau să revin în forţe cu ceva nou, doar că în alt format”.
În anul 2013 „Politica” a obţinut Premiul pentru dezbatere calitativă, iar în acest an, Natalia Morari a fost declarată Jurnalistul TV al anului, alături de Speranţa State, la Gala Premiilor „Jurnaliștii anului – 2014”, ediţia a XX-a, organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent.