Adolescenții sunt îndemnați să aplice pentru un schimb intercultural în Elveția

522044_739656336116929_92833978295280523_n
Foto:Participă la Schimbul intercultural din Elveţia PC: Facebook/Dialog Intercultural in Moldova

Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM), cu suportul Fundaţiei pentru Copii „Pestalozzi” (Elveţia), anunţă concurs de selectare a 40 de tineri pentru Schimbul Intercultural în Satul Copiilor, Trogen, Elveţia.

În cadrul Schimbului Intercultural, în perioada 26 aprilie – 16 mai 2015, participanții vor fi implicați în activităţi de educaţie non-formală, împreună cu alți tineri din Elveția, Serbia sau Macedonia. Organizatorii achită programul educațional, cazarea şi alimentarea participanţilor pe durata proiectului.

Poţi aplica dacă:

# ești născut(ă) în anii 2000 – 2001;
# ai pașaport biometric internațional valabil cel puțin pînă în octombrie 2015 sau deții pașaport românesc;
# îţi este interesant să cunoști cultura altor popoare;
# eşti gata să împărtășești cunoștințele dobândite la întoarcere (să organizezi o activitate de follow-up pentru colegii tăi de şcoală, prieteni etc.);
# ai posibilitatea să achiți cheltuielile de transport tur-retur Elveţia.

Ai mai multe şanse să fii selectat(ă) dacă:

# eşti participant(ă) în cadrul activităţilor organizate de proiectul „Dialog Intercultural în Moldova” (ateliere de lucru pentru tineri, sesiuni de informare, proiecţii de film etc.);
# ești voluntar(ă) sau membru(ă) activ(ă) în cadrul unui ONG, Centru pentru Tineri, Consiliu local al elevilor/tinerilor. Obligatoriu se va prezenta o scrisoare de recomandare;
# reprezinţi un grup etnic minoritar;
# locuiești în regiunile: Bălți, Chișinău, Cimișlia, Edineț, Soroca, Ungheni, Cahul și UTA Găgăuzia.

Cum participi:

# citești cu atenție Ghidul participantului;
# prezinți o scrisoare de intenție de maxim o pagină (A4);
# completezi formularul de aplicare și atașezi copia pașaportului biometric;
# participanții selectați vor achita (din cont propriu sau făcând fundraising) suma de 5.500 de lei, care acoperă cheltuielile de transport Chişinău – Trogen – Chişinău; alimentarea în timpul călătoriei (tur-retur); ședințe de pregătire și coordonare a Schimbului Intercultural cu părinții și participanții.

Scutirea de taxă de participare:

5 participanți vor fi scutiți de taxa de participare. Pentru a intra în competiție pentru scutirea de taxă, trebuie să:
# completezi formularul de solicitare a scutirii de taxă;
# prezinți scrisori de recomandare de la profesori, administrația școlii, centrele locale de tineret sau organizațiile partenere ale proiectului.

Prioritate pentru scutirea de taxă vor avea tinerii din familiile social-vulnerabile din localitățile de implementare a proiectului (la prezentarea certificatului sau a altor evidențe).

Așteptăm dosarele candidaților în original, până la data de 26 ianuarie 2014, la adresele indicate mai jos :

Cimişlia: Natalia Răileanu, mob. 069525705, ONG „Pro Cimișlia”;
Edineţ: Nicolae Samcov, mob. 069272250, A.O „Demos”;
Bălţi: Nicolae Moscalu, mob. 079848077, ONG „Moștenitorii”;
Soroca: Stela Babici, mob. 067301202, CRT „Dacia”;
Cahul: Victoria Ivancioglo, mob. 069030796, CRT „Perspectiva”;
Ungheni: Anna Climişina, mob.068692972, A.O „Făclia”.

Participanții din Chișinău sunt rugați sa expedieze dosarul la adresa aplicarisi@gmail.com

Pentru mai multe detalii, contacteaz-o pe Verginia Acălugăriței, coordonatoarea Schimbului Intercultural, la numărul de telefon 069217727.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *