(foto) În căutarea arhitecturii gotice pe străzile Chișinăului

collage1
Foto:Gotica chișinăuiană. PC: colaj #diez

Orașul Chișinău, care este și capitala Republicii Moldova, s-a dezvoltat mult în ultimele secole. De la un târg a ajuns să fie principalul centru administrativ, teritorial, economic, științific și cultural al țării. Odată cu trecerea anilor se tinde spre modernizarea lui, apar tot mai multe blocuri multietajate, cu fațade din sticlă și arhitectură contemporană.

Cu toate acestea, în Chișinău putem găsi clădiri care au un aspect deosebit. Mai jos o să puteți vedea câteva edificii construite în stil gotic. Nu sunt multe, dar ele, totuși, există. Una din ele se află pe strada Serghei Lazo. Arta gotică era religioasă după conținut, îndreptată spre înaltele puteri Dumnezeiești, spre eternitate, vorbește despre dezicerea de la lumesc, fapt despre care mărturisesc liniile care se întind spre cer, formele alungite ale geamurilor, ale turnurilor etc.

 

Fațada casei de pe strada Lazo
Fațada casei de pe strada S. Lazo

Este un monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe. În luna septembrie 1891, văduva căpitanului Daria Kuroedova a dăruit rudei sale, Magdalina Stepanovsky un lot de pământ viran, pe care, între anii 1892 şi 1912, a fost construită o vilă în stil gotic. În 1919 proprietar era familia Bogdasarov.  Are cinci odăi, faţada are o compoziţie simetrică, cu două rezalite, soluţionate cu frontoane înalte, cu turnuleţe la colţuri – decoraţie plastică tributară stilului gotic. Intrarea principală este din direcţia străzii.

 

1

3

5

6

7

 

O altă casă, care e construită în același stil, se află pe strada 31 august 1989, sau, cum i se mai spune „casa masonică”.

 

Fațada monumentului arhitectural, strada 31 august 1989
Fațada monumentului arhitectural, strada 31 august 1989

Monument de arhitectură de însemnătate naţională, e introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău alcătuit de Academiei de Ştiinţe. Prima atestare documentară datează din 1879, când aparţinea feld-febelului în rezervă Andrei Sofeiciuk. O parte din ea a fost vândută de mai multe ori. Cel mai cunoscut proprietar a fost negustorul Andrei Ivanovici Stepanov, Şeful Meşteşugarilor, constructor. În 1892 este atestată casa de piatră construită într-un parter. În 1940 proprietari sunt Andrei Stepanov şi Cerneţki.

 

Intrarea care dă în stradă
Intrarea care dă în stradă

 

Faptul că la a doua fereastră are un scut heraldic nu cu o busolă şi triunghi, ca la prima, dar mistrie și un Cutlass, aceasta poate indica doar la profesia proprietarului casei.

22

44

55

66

 

În capitală mai există edificii care conțin în arhitectura lor elemente a stilului gotic, mai exact Primăria. Această lucrare a fost încredințată arhitectului Mitrofan Eladi. De asemenea, a participat la ea și celebrul arhitect Alexandru Bernardazzi. În iulie anul 2001, pe peretele clădirii a fost instalată o placă memorială în onoarea sa. Clădirea a fost construită în perioada anilor 1898 – 1901. Arhitectura clădirii este influențată de gotica italiană și păstrează urme de piese masonice în stil de simboluri misterioase.

 

Primăria orașului Chișinău
Primăria orașului Chișinău

Muzeul Naţional de Artă din Moldova, clădirea construită între anii 1900 – 1901 la iniţiativa principesei Natalia Dadiani şi finanţată de aceasta, după un proiect al arhitectului Alexandru Bernardazzi şi specific stilului neoclasicist cu elemente gotice, acest edificiu rămâne un model al arhitecturii civile de la sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX. Monumentul arhitectural a găzduit un gimnaziu de fete, care a purtat numele principesei până în 1940. Din 1941 până-n 1944 gimnaziul poartă numele Reginei Maria. Între anii 1945 şi 1970 clădirea serveşte drept sediu al Comitetului Central al Partidului Comunist al RSSM, iar din 1970 şi până în 1988 aici îşi desfăşoară activitatea Muzeul de Istorie a PCUS al RSSM. În anii ’60 ai secolului trecut a fost construită şi o anexă a clădirii, care în prezent serveşte drept bloc administrativ pentru MNAM.

 

Clădirea muzeului, o parte se află în reconstrucție
Clădirea muzeului, o parte se află în reconstrucție
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *