Motivele pentru care cititorii #diez cred că vinurile din Moldova sunt cele mai bune din lume

vinulbest
Foto:Vinul din Moldova - cel mai bun vin PC: Wine of Moldova/Dumitru Brinzan

Pe 19 decembrie, la Palatul Republicii, va avea loc cea de-a VII-a ediție a „Vernisajului Vinului”, unde vor fi prezentate cele mai selecte vinuri autohtone: vinuri noi și vinuri de colecție, caracteristice sezonului.

Cu această ocazie, echipa #diez a lansat un concurs pentru a vedea care e atitudinea cititorilor față de arta savurării vinului.

Detalii despre Vernisajul Vinului vedeți aici: Vernisajul Vinului.

Astfel, potrivit statisticilor, majoritatea preferă vin roșu și cumpără cam o sticlă pe săptămână. Însă iată care sunt motivele pentru care cititorii #diez cred că vinurile din Moldova sunt cele mai bune:

#1. Se păstrează în beciuri;

#2. Sunt calitative și ne duc faima în lume;

#3. Sunt făcute cu dragoste și atenție și se bucură de o apreciere deosebită chiar și peste ocean;

#4. Moldova se poate mândri cu vinurile sale, pentru că se mândrește și cu soluri bogate, situate pe aceeași paralelă cu celebrele zone vitivinicole din Franța, pentru că se mândrește cu soiuri de viță-de-vie aromate și mustoase și pentru că făbricile de vin din țară implementează, din ce în ce mai riguros, tehnologiile moderne și normele calității reglementate prin ISO;

#5. Dacă să vorbim metaforic, gustul casei este cel mai bun din lume, iar vinurile moldovenești se deosebesc prin rafinamentul și tradițiile cultivate de sute de ani;

#6. Aici oamenii sunt buni, iar vinul este preparat din dragoste;

#7. Vinul este un elixir complicat parfumat cu arome subtile, iar vinurile moldovenești dezvăluie cu desăvârșire fiecare părticică a tot ceea ce înseamnă un vin de calitate;

#8. Oferă cel mai bun raport calitate – preț;

#9. Наше молдавское вино самое, самое, потому что оно наше;

#10. Este cea mai favorabilă zonă de cultivare a viței-de-vie și cei mai competenți vinificatori;

#11. Vinul bun este produs doar de cel, ce știe să chefuiască;

#12. Moldova este cea mai iubită și roditoare țară;

#13. Sunt naturale;

#14. Au gust de tradiție, calitate și mister;

#15. Vinurile Moldovei sunt cele care au strâns în ele toată savoarea bobiței de poamă, dulceața soarelui și prospețimea verii;

#16. Sunt cele mai ecologice și cele mai aromate;

#17. Vinurile din Moldova sunt cele „de acasă”;

#18. Vinurile noastre au acel „vino-ncoace”, dar și gustul lor specific moldovenesc te surprinde din prima;

#19. Sunt produse după o tehnologie clasică din cele mai alese soiuri de struguri;

#20. Avem combinația perfectă de soluri nisipoase și soare cald. Pe lângă aceasta, vinurile noastre se fac din poama crescută cu dragoste;

#21. Au o savoare deosebită, care, odată gustată, îți provoacă amintiri plăcute și deschide inima/dezleagă limba oricui;

#22. Producerea vinului este în sângele fiecărui din noi, deoarece în fiecare toamnă tata își cheamă fiii de peste hotare să vină acasă să culeagă struguri și să pregătească butoaiele pentru fermentare, deoarece nașul își cheamă finii să-i învețe ce înseamnă un vin bun de casă;

#23. Noi am avut o tradiție de consum foarte frumoasă. Prin organizarea corectă a asemenea manifestații, o să reușim să învățăm o nouă generație ce înseamnă consumul corect al vinului – degustarea – savurarea aromei și a gustului din fiecare picătură.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *