(foto) Târgul „Covorul dorului”, desfășurat în premieră la Chișinău, valorifică patrimoniul național

covor
Foto:Târgul Național al Covorului, „Covorul dorului”, în premieră la Chișinău. PC: colaj #diez

În premieră, la Chișinău a avut loc un târg al celui mai reprezentativ element al culturii noastre – covorul. Prima ediție a „Târgului Național al Covorului”, sub genericul „Covorul Dorului”, s-a desfășurat pe 13 decembrie, în incinta CIE „Moldexpo” SA și vine să promoveze măiestria covoarelor basarabene și iscusința meșterilor populari.

Obiectivul evenimentului este de a promova ţesutul covoarelor şi al altor textile din lână şi de a contribui la promovarea covoarelor basarabene pe plan naţional şi internaţional. În cadrul expoziției-târg au fost prezentate câteva zeci de covoare, repartizate pe mai multe compartimente.

În cadrul evenimentului a fost prezentat, la fel, în premieră, volumul istoric al covoarelor tradiționale, intitulat „Covoare basarabene”, cules și alcătuit de către muzeograful, secretarul științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Varvara Buzilă.

Secretar științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Varvara Buzilă

„Transmit un cuvânt de bine colegilor mei din Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, care au umplut astăzi această sală și inimile noastre cu cele mai frumoase scoarțe adunate pe parcursul a 125 de ani. Aceștia sunt oamenii care îngrijesc zi de zi covoarele și le caută prin sate. Datoria mea a fost mult mai ușoară, deoarece noi, muzeografii, suntem niște translatori – facem legătura între tradiție și modernitate.Vă mulțumesc tuturor celor care păstrați o scoarță, un păretar, un lăicer sau orice alt tip de covor acasă”, a afirmat Varvara Buzilă.

Ministrul culturii, Monica Babuc
Ministrul culturii, Monica Babuc

Ministrul Culturii al Republicii Moldova, Monica Babuc, a spus: „Expozițiile vin și se duc, evenimentele culturale sunt frumoase, dar efemere. Ceea ce rămâne e ceea ce este imprimat sacru în cărți, pe CD-uri, sau este digitalizat. După mine, cartea este cea care îmi încălzește cel mai mult sufletul. Prin această ediție, „Covoare basarabene”, semnată de Varvara Buzilă – cel mai cunoscut etnolog din Republica Moldova, se păstrează covorul nostru național și demonstrăm încă o dată că suntem un neam, că dosarul nostru despre elaborarea scoarțelor, pe care îl efectuăm cu colegii din România, vorbește despre afecțiunea și rudenia sufletească. Contăm în continuare pe suportul Institului Cultural Român și Ministerului Culturii din România.”

La compartimentul „Covorul Contemporanietate” au fost prezentate lucrările tinerilor studenți din Moldova, care apreciază și promovează arta covorului în continuare, prin intermediul proiectului „Revenire la tradiții”, organizat între două maluri ale Nistrului.

IMG_0231
Raileanu Galina, studentă la Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea de Stat „Ion Creangă”

Raileanu Galina, studentă la Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea de Stat „Ion Creangă”, ne-a spus: „Covoarele studenților sunt realizate în stil modern, însă tehnica este în stil național, spre exemplu: cerga, sumac, nod egiptean. Cea mai mare importanță o are păstrarea tradițiilor, a ornamentelor. Nu poți impune dragostea față de artă. Trebuie să privești cu sufletul ca să simți ceea ce este redat în lucrare. Covorul pe care l-am expus eu poartă denumirea de „Stil arhitectural.”

O colegă de a sa, Victoria Peev-Dolghier, studentă la Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea de Stat „Ion Creangă”, ne-a vorbit, de asemenea, despre specificul lucrării sale:

studentă
Victoria Peev-Dolghier, studentă la Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea de Stat „Ion Creangă”

„Lucrarea mea este țesută într-o tehnică veche, așa cum au țesut străbunicii noștri. Am încercat să combin aceste tradiții cu arta contemporană. Am reprezentat căsuțele moldovenești, situate pe malul râului, în culorile specifice covorului național. Firul este lână, vopsită fie manual, fie la fabrică. Executarea acestei lucrări a durat două luni, întrucât este multă muncă: se țese urzeală, se netezește firul de lână. Consider că tradițiile sunt temelia viitorului și dacă le pierdem, generațiile care vin nu vor avea un viitor calitativ”, a spus Victoria.

Iată și câteva alte lucrări ale tinerilor studenți:

Natalia Beliaev, studentă la Universitatea de Stat „Ion Creangă”

Ludmila Grecul, Colegiul de Arte Plastice din Bender

Victoria Bublet, Colegiul de Arte Plastice din Bender

Galina Raileanu, studentă la Universitatea de Stat „Ion Creangă”

Lucia Domentii-Boldescu, studentă la Universitatea de Stat „Ion Creangă”

Natalia Marcu, tânăr artist plastic
Natalia Marcu, tânăr artist plastic
Lucia Gliga, studentă la Universitatea de Stat „Ion Creangă”

„Covoarele noastre tradiționale, care s-au manifestat prin aceea că au fost premergătoare cărților tipărite în societatea noastră și care transmiteau din generație în generație niște mesaje nescrise prin ornamentele lor, criptate; prin ornamentele lor geometrice, vegetale; prin imaginea figurilor umane, a păsărilor, a florilor, sunt, de fapt, niște pagini din istoria neamului nostru. Aceste covoare, acoperite cu parfum de epocă, s-au păstrat aproape intacte, preț de câteva secole și constituie un element ce face parte din patrimoniul național cultural”, a menționat Monica Babuc.

Vă invit să vedeți exemplare impresionante ale covoarelor tradiționale, ce reprezintă adevăratul tezaur al națiunii noastre. În cadrul târgului au fost expuse, de asemenea, și alte obiecte de artizanat, dar și ustensilele necesare pentru țesut.

IMG_0335
Târgul Național al Covorului, „Covorul dorului”, în premieră la Chișinău

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *