Proiectul culinar de pe #diez continuă cu o ediţie specială de sărbătoare. Cu acest prilej, Demeneţ Cornel va crea reţete deosebite şi festive. Urmăriţi cu atenţie rubrica de culinărie, oferiţi idei originale şi împărtăşiţi cu noi reţetele pe care doriţi să le pregătiţi de Crăciun.
Salut tuturor celor, care urmăresc acest blog. Iată că se apropie Crăciunul și eu mă pregătesc de el din plin. Am decis să prepar o tortă din blinii. Cred că toți știți despre ce este vorba. În ediția curentă, am descris metoda de preparare a desertului preferat de cei mai mulți dintre cititori.
Acest desert îl țin minte încă din copilărie, când stăteam pe lejancă în compania rudelor apropiate, iar bunica gospodărea prin bucătărie, pregătind această tortă dulce-acrișoară.
Este o gustare deosebită, cu tematică de iarnă, ușoară în pregătire. Cred că este deja o tradiție pentru toți basarabenii, ca în seara de Crăciun, această gustare să fie prezentă pe masă. Gătirea bliniilor mi-a luat nu mai mult de 20 de minute.
Pentru a prepara această gustare, aveți nevoie de 3 semifabricate:
a. Clătite;
b. Cremă;
c. Vișine în suc propriu.
Ingrediente pentru pregătirea clătitelor
- Lapte – 0,5 litri
- Făină de grâu – 250-300 g
- Ouă – 4 buc.
- Ulei – 50-75 g
- Zahăr – 50 g
- Vanilie – 10 g
Aluatul de clătite este foarte adaptabil: dacă nu aveți unul din ingredientele date, le puteți substitui foarte ușor. Aceasta, în mare parte, nu va schimba gustul final al clătitelor. Dacă nu aveți lapte, îl puteți substitui cu apă minerală și veți primi un aluat poate chiar mai fraged. Dacă nu aveți patru ouă, puteți folosi trei, două sau în cel mai rău caz un singur ou.
Dacă țineți post, renunțați la ouă și lapte și utilizați doar apă minerală, făină de grâu și ulei de floarea soarelui.
Preparăm clătitele:
1. Spargeți ouăle într-un vas și bateți-le cu un pic de sare.
2. Adăugați toată făina, vanilia și zahărul dintr-o dată.
Atenție! Nu adăugați prea mult zahăr în aluatul de blinii, pentru că veți obține clătite negricioase. Aceasta se datorează faptului că zahărul din aluat se caramelizează.
3. Adăugați laptele și amestecați la o viteză puțin mai mare cu telul, mixerul sau cu o lingură de lemn. Laptele se adaugă puțin câte puțin. Fiți atenți să nu se formeze gogoși.
4. Aluatul trebuie să devină mătăsos. Dacă vă plac clătitele mai grosuțe, adăugați mai multă făină sau mai puțin lapte, însă dacă vă plac bliniile fine, adăugați mai mult lapte. De obicei, eu le pregătesc mai fine.
5. Ungem tigaia cu ulei și turnăm cu polonicul aluatul.
Străduiți-vă să întindeți aluatul pe întreaga porțiune a tigăii, pentru ca să aveți blinii rotunde.
Dacă ați utilizat tot aluatul, stingeți focul și ocupați-vă de cremă.
Ingrediente pentru pregătirea cremei
- Smântână – 500 g
- Zahăr – 3 – 4 linguri
- Vanilie – 10 g
Deci, este cea mai ușoară rețetă de cremă care poate exista.
Eu am utilizat smântână de 20%, pentru că conține mai multe grăsimi și e mai vâscoasă. Am adăugat zahărul și vanilia și am amestecat timp de 5 – 10 min. Dacă aveți pudră de zahăr vanilată, puteți să înlocuiți două produse odată. Gustați crema pe care ați pregătit-o. Dacă zahărul nu se simte pe dinți, atunci ați finisat și acest semi fabricat.
Pentru cei ce țin post, puteți utiliza frișca de soie pe care o găsiți pe rafturile oricărui supermarket, apoi, pur și simplu acoperiți bliniile cu frișcă și torta de Crăciun e gata.
Pregătim torta:
- Scurgem vișinele de suc;
- Apoi le rotim în blinii;
- Montăm tortul pe un platou în straturi de blinii;
- Fiecare strat îl acoperim cu cremă;
- Ornăm cu ciocolată rasă prin răzătoare;
- Lăsăm tortul să se înmoaie la loc rece.
Poftă bună!