Au fost desemnați câștigătorii concursului Moldova Eco-Energetică 2014

IMG_1764
Foto:Au fost desemnați câștigătorii concursului Moldova Eco-Energetică 2014 PC: Ministerul Economiei

Douăzeci de proiecte eco-energetice au fost premiate în cadrul celei de-a III-a ediții a Galei Moldova Eco-Energetică.

În 2014, Competiția națională Moldova Eco-Energetică, în cadrul căreia sunt premiate inițiativele din domeniul energiilor regenerabile și eficienței energetice, s-a extins, fiind lansate două concursuri noi: Târgul Ideilor Eco-Responsabile și Tehnologii Eco-Responsabile. În total, anul acesta au fost înscrise în competiție 75 de dosare.

Premiul special a fost oferit școlii Primăriei satului Gaidar, UTA Gagauz-Yeri, pentru proiectul de schimbare a sistemului de încălzire pe gaze, de la Gimnaziu și Școala din Gaidar cu unul ce utilizează biomasă. Centrala pe biomasă a fost instalată din fondurile Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă”. Astfel, în sezonul rece 2013 – 2014 au fost economisiți peste 95 de mii de lei.

„Moldova și-a propus prin Strategia Moldova 2020 ca 17% din energia necesară să provină din surse de energie regenerabilă, iar aceste inițiative ne ajută să atingem acest obiectiv. Sunt convins că proiectele premiate în cadrul Galei Moldova Eco-Energetică vor avea efect multiplicator și vor impulsiona noi inițiative în domeniul eficienței energetice”, a declarat viceministrul Economiei, Valeriu Triboi.

Din acest an, vor primi finanțare proiectele investiţionale în domeniul eficienţei energetice şi valorificării surselor de energie regenerabilă. Acestea au fost selectate în cadrul Târgului de finanțare a Ideilor Eco-Responsabile.

În cadrul Galei a fost anunțat faptul că Teatrul Național „Mihai Eminescu”, care a fost gazda Moldova Eco-Energetică 2013, va primi finanțare pentru eficientizarea energetică a clădirii. Certificatul de finanțare i-a fost înmânat directorului teatrului, Ion Hadarcă, de către ministrul Culturii, Monica Babuc și viceministrul Economiei, Valeriu Triboi.

To în cadrul Galei, viceministrul Economiei și-a donat salariul pe o lună, realizatorului unei turbine eoliene, ce s-a înscris în cadrul concursului Moldova Eco-Energetică. Cu toate că proiectul nu a fost desemnat câștigător în cadrul galei, Consiliul Moldova Eco-Energetică a considerat că este un proiect care merită încurajare iar Valeriu Triboi i-a oferit un premiu.

Moldova Eco-Energetica este cel mai mare concurs în domeniul eficienței energetice și surselor de energie regenerabilă, organizat de Ministerul Economiei, Agenția pentru Eficiență Energetică, cu sprijinul Proiectului Energie și Biomasă, finanțat de Uniunea Europeană și PNUD și al Fondului pentru Eficiență Energetică.

 

Au fost desemnați câștigătorii concursului Moldova Eco-Energetică 2014 PC: Ministerul Economiei
Au fost desemnați câștigătorii concursului Moldova Eco-Energetică 2014 PC: Ministerul Economiei
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *