Previziuni astrologice în dragoste și carieră pentru luna cadourilor: decembrie 2014

collage
Foto:PC: colaj #diez

Mos Crăciun le-a pregătit nativelor surprize plăcute, în ceea ce privește viata sentimentală și cariera. Află și tu ce te așteaptă în luna cadourilor pe aceste două planuri.

Săgetător

Venus se află în Săgetător şi le dezvoltă nativelor latura senzuală mai mult decât oricând. Îşi impresionează partenerul prin ţinute din ce în ce mai incitante şi vin chiar cu propuneri interesante, în ceea ce priveşte condimentarea vieţii sexuale. Relaţia de cuplu se dezvoltă frumos şi armonios pe toată perioada sărbătorilor, iar bucuria şi veselia sunt la ele acasă.

Nativele zodiei încearcă singure să îşi găsească sufletul pereche, însă dacă se concentrează un pic, vor vedea că este mult mai aproape decât ar fi crezut.

Trecerea Soarelui prin Săgetător promite evidențiere şi succes. Ai putea să ieşi în întâmpinarea norocului, preluând iniţiativa în legătură cu un proiect sau cu o schimbare la care visezi de ceva vreme. Este rost de glorie şi de perspective frumoase pentru viitor, dar în privinţa banilor ar fi bine să rămâi precaut(ă).

 

PC: trendland.com
PC: trendland.com

Capricorn

În prima parte a lunii decembrie, Marte este cel ce traversează casa dragostei, însă din a două jumătate a lunii se instalează Venus, care readuce pasiunea în cuplu şi intensifică sentimentele şi trăirile, determinându-le pe nativele zodiei capricorn să îşi exprime liber sentimentele faţă de partenerul de cuplu. Acum ai mai multă forţă de seducţie, o disponibilitate sentimentală mai accentuată şi o mai mare dorinţă de afecţiune şi bună înţelegere. Nativele singure îşi găsesc alinarea într-unul din cei mai buni prieteni şi de aici se poate porni o nouă poveste frumoasă de dragoste, dacă lucrurile se iau încet.

Decembrie este o lună ambiţioasă pentru Capricorn, pe plan profesional. Până pe data de 5 decembrie, Capricornii pot conta pe energia lui Marte, pe forţa lui de a răzbate şi de a se bate, pe spiritul său întreprinzător. După 5 decembrie 2014, Marte mobilizează zona finanţelor, îndemnându-i pe Capricorni să caute noi surse de venit sau să le rentabilizeze pe cele existente. Câştigurile cresc, dar pot spori şi cheltuielile.

 

Vogue-Horoscope-Illustrations-031
PC: trendland.com

Vărsător

Prima decadă din decembrie 2014 este pentru Vărsători cea mai fericită, presărată cu împliniri, bucurii şi distracţii. Este rost de o iubire împărtăşită, apariţia unei noi idile, o propunere de oficializare, o realizare comună sau, în unele cazuri, de un succes notabil al partenerului/partenerei.

Soarele şi Jupiter se află în Vărsător pe tot parcursul lunii decembrie, lucru ce sporeşte intimitatea în cuplu şi reaprinderea pasiunii. Încă de la începutul lunii ai parte de surprize din partea partenerului şi nici tu nu te laşi mai prejos. Pentru voi, fiecare zi a lunii decembrie este o sărbătoare, iar magia Crăciunului vă învăluie şi vă trimite într-o atmosferă de vis. Nativele singure au parte de momente frumoase petrecute alături de cei dragi. În preajma sărbătorilor este foarte posibil să îşi găsească şi ele jumătatea de mult aşteptată.

În privinţa carierei, ultimele săptămâni ale anului 2014 sunt dinamice şi productive pentru Vărsători. Este rost de ambiţie şi competiţii, apar iniţiative noi, ai succes în munca intelectuală şi noroc în contracte, colaborări şi asocieri.

 

PC: trendland.com
PC: trendland.com

Pești

În luna decembrie, Peştii acordă o mare importantă relaţiei de cuplu. Ştacheta este destul de ridicată: ai aşteptări mari de la partener/parteneră sau ai o atracţie pentru persoane care se remarcă printr-o poziţie bună sau prin calităţi deosebite. Este o perioadă foarte potrivită pentru acţiuni şi proiecte comune, pentru ca tu şi perechea să țintiți împreună spre aceleaşi obiective sau să vă sprijiniţi unul pe celălalt în îndeplinirea ţelurilor personale. Nativele singure sunt din ce în ce mai liniştite şi mai împăcate cu acest statut. Ar fi bine, totuşi, să nu se obişnuiască aşa, pentru că luna decembrie are o surpriză uriaşă pentru ele.

Decembrie este pentru Peşti una dintre cele mai rodnice luni din 2014. Între casele vocaţionale ale Peştilor (casă carierei, casă sarcinilor cotidiene şi casă banilor) există o relaţie foarte armonioasă, care prevesteşte succes şi satisfacţii materiale. Colaborările Peştilor merg bine şi sunt profitabile, puterea de muncă este considerabilă şi este excelent canalizată către scopuri, ingeniozitatea financiară este la cote înalte. În plus, astrele îţi rezervă şi o doză de şansă, care face posibilă apariţia unor oportunităţi nesperate. Profită la maximum de această perioadă!

 

PC: trendland.com
PC: trendland.com

Berbec

Jupiter freamătă plin de entuziasm şi speranţe în casa pasiunii Berbecului. Pentru prima decadă a lunii decembrie 2014, Venus (stăpâna casei cuplului Berbecului) promite Berbecilor şansa în relaţiile la distanţă şi în călătoriile romantice, idealuri sentimentale înalte, posibilitatea de a evolua cultural sau spiritual alături de omul drag sau stimulat(ă) de acesta. Nativele aflate într-o relaţie au parte de momente frumoase petrecute alături de persoană iubită. Spiritul sărbătorilor vă apropie şi vă face să fiţi mai înţelegători unul cu celălalt. Este o atmosfera liniştită, ce vă permite să vă bucuraţi de sărbători alături de cei dragi. Nativele singure au şi ele parte de câteva surprize plăcute. Primesc veşti de la o veche cunoştinţă sau un prieten apropiat le mărturiseşte sentimentele sincere pe care le ascunde de ceva timp.

La capitolul carieră şi bani, planetele rapide urcă vertiginos spre zona cea mai înaltă a horoscopului solar al Berbecului, anunţând succes şi realizări. Prima parte a lunii decembrie 2014 este favorabilă pentru Berbeci în ceea ce priveşte studiile, interesele culturale, călătoriile şi colaborările cu cei de departe. Îţi faci ordine în priorităţi şi simţi nevoia să-ţi lărgeşti orizontul.

 

PC: trendland.com
PC: trendland.com

Taur

Saturn părăseşte casa cuplului în ceea ce priveşte nativele zodiei taur. Acest lucru nu poate să aducă după sine decât bucurii şi împliniri în casă dragostei. Dacă până acum lucrurile erau neclare şi nu ştiai exact în ce parte să o apuci, de la jumătatea lunii decembrie toate lucrurile se aranjează şi reuşeşti să creezi un echilibru frumos în viaţa ta. Nativele zodiei îşi petrec singure sărbătorile alături de familie şi nu se gândesc încă la o relaţie serioasă. Cu toate acestea, propunerile din partea sexului tare nu încetează să le asalteze.

Decembrie 2014 este interesant pentru Tauri sub aspectul banilor: primeşti un cadou consistent sau te bucuri de un câştig suplimentar sau faci o investiţie ori altă tranzacţie avantajoasă. Ai şanse în colaborările cu cei de departe, în proiectele de echipă şi în ceea ce priveşte studiile. Ambiţia şi iniţiativa se intensifică în partea a două a lunii.

 

PC: trendland.com
PC: trendland.com

Gemeni

Astrele vor ca Gemenii să fie fericiţi în decembrie 2014. Venus se află în casa cuplului în ceea ce priveşte nativele zodiei gemeni şi pentru că vorbim despre zeiţa iubirii, nu putem să ne gândim decât la cum se aprind lucrurile în cuplu şi la cât de frumos va evolua relaţia. Este o lună plină de iubire, dragoste, momente de răsfăţ, momente pasionale şi momente intense din punct de vedere sentimental.

Nativele singure ale zodiei îşi folosesc toate armele de seducţie pe care le au şi se pare că vor da roadele mult aşteptate. Dacă nu în prima parte a lunii decembrie, în cea de-a doua cu siguranţă lucrurile iau o întorsătură frumoasă.

La capitolul carierei decembrie 2014 este pentru Gemeni luna colaborării. Este cea mai bună perioada pentru a iniţia asocieri şi proiecte de echipă, pentru a discuta cu colegii de muncă sau cu partenerii de afaceri despre planurile comune de viitor, pentru a dezbate idei, principii şi strategii, pentru a negocia, trata sau semna noi contracte etc. Faci cunoştinţă cu oameni alături de care vei putea realiza lucruri deosebite în viitor sau care te-ar putea sprijini în ceea ce faci şi în îndeplinirea obiectivelor pe care ţi le-ai propus. Comunici cu uşurinţă, te integrezi lesne în colectivitate, iar ceilalţi îţi sunt alături şi te susţin. În decembrie 2014, succesul Gemenilor vine prin asociere, comunicare şi mişcare.

 

PC: trendland.com
PC: trendland.com

Rac

În prima parte a lunii decembrie, Venus intră în casa dragostei și de aici totul se întâmplă așa cum ţi-ai dorit mereu. Relaţia de cuplu trece printr-o perioadă benefică în care vă puteți gândi serios la un viitor comun, la stabilirea unui cămin stabil, sau de ce nu, o logodnă surpriză. Până una alta, vă faceţi planuri pentru vacanţă pe care o aşteptaţi demult. Nativele singure nu sunt nici ele abandonate de către astre şi au parte de surprize frumoase din partea celor dragi, dar și din partea unei foste iubiri care revine în viața lor, sau cel puţin aşa ar vrea.

În plan profesional, decembrie este o lună excelentă pentru Raci! Eşti într-o continuă acţiune, ca o furnicuţă harnică şi plină de responsabilităţi. Eşti eficient(ă) şi pe tot ce pui mâna, rezolvi uşor, rapid şi fără greşeli. În decembrie 2014 Racii se pot evidenţia prin talentele lor, mai ales prin creativitate, darul comunicării şi aptitudinile organizatorice. Apar noutăţi și oportunităţi. Poate că se produce o schimbare pe care o aştepţi de ceva vreme sau poate că apare o şansă care te ia prin surprindere.

 

PC: trendland.com
PC: trendland.com

Leu

În plină iarnă, decembrie 2014 este pentru Leu o luna fierbinte! Jupiter se află în Leu pe toată perioada lunii decembrie, fapt ce dezvoltă senzualitatea şi sexualitatea nativilor încă de la începutul lunii. Relaţia de cuplu este din ce în ce mai satisfăcătoare, iar luna cadourilor vă aduce bucurii şi împliniri de care să vă bucuraţi împreună cu cei dragi. Nativele singure nu își doresc nimic altceva decât să fie alături de familie și de rude. Nu se gândesc decât la spiritul sărbătorilor petrecute exact ca în vremea copilăriei, iar Moş Crăciun are multe surprize pentru ele.

Cât despre bani, decembrie lansează Leilor o invitaţie la succes. Aflat în Leu (între august 2014 şi august 2015), Jupiter creează un climat de încredere, dinamism şi şansă. Aspectul pe care Jupiter îl face cu Uranus, aflat în Berbec, aduce Leilor un plus de energie şi curaj şi îi îndeamnă la progres, expansiune şi noi experienţe. Este momentul să acţionezi, să ieşi în întâmpinarea succesului.

 

PC: trendland.com
PC: trendland.com

Fecioară

Motto-ul lunii decembrie 2014 pentru Fecioare este „Pasiune în intimitate… sau în secret”. Jupiter, stăpânul casei cuplului Fecioarei, se află într-o zonă care nu permite exteriorizarea. Toată luna decembrie 2014 are potenţial amoros, dar partea a două a lunii este cu deosebire favorabilă sexului şi pasiunii. Totul sub pecetea discreţiei.

Nativele singure au parte de ceva acţiune în luna decembrie, pentru că se pare că atrag din ce în ce mai multe priviri şi mai multe admiraţii din partea sexului opus.

Interesele actuale ale Fecioarelor se învârt cu precădere în jurul căminului, al proprietăţilor şi al banilor. Probabil că te implici cu zel în activităţile domestice, de la curăţenie generală până la redecorare sau mici reparaţii casnice, sau poate că achiziţionezi ceva pentru locuinţă. Părinţii sau familia te susţin în plan profesional şi poate chiar material. Se pare că în decembrie 2014 Fecioarele au noroc la bani, care vin mai ales prin intermediul celorlalţi: de la rude, de la partenerul de cuplu sau parteneri de afaceri, de la colaboratori, din donaţii sau sponsorizări.

 

PC: trendland.com
PC: trendland.com

Balanță

Instinctul sexual al Balanței este impulsionat, ai elanuri romantice mai vii, mai avantajate. Te aprinzi ușor, la cea mai mica sugestie, și n-ai zice „nu” unei noi iubiri.
Pe de alta parte, Venus, planeta cuplului Balanței, are nevoie de intimitate și siguranță, iar uneori înclină să se lase pradă nostalgiei.

Ca să împaci tendințele ambelor planete, soluția ar fi evoluezi dinamic, dar pe teren sigur. În decembrie 2014 sunt posibile, așadar, relansarea erotică a relației existente, conturarea unor sentimente puternice pentru cineva care iți este loial și îți inspiră multă încredere, sau reapariția în actualitate a unui amor mai vechi. Comunicarea și socializarea joacă un rol esențial în relațiile Balanțelor, pe tot parcursul lunii decembrie 2014.

Cât despre bani, balanțele au în această perioadă un discurs excelent, multă putere de convingere și o foarte bună viteză de reacție, când vine vorba să speculeze o oportunitate sau să întoarcă o situație în favoarea lor, iar din toate astea ies și bani.

 

PC: trendland.com
PC: trendland.com

Scorpion

Saturn părăseşte zodia scorpionului la începutul lunii şi le permite nativelor să se relaxeze şi să înceapă să îşi revină din perioada grea prin care au trecut. În sfârşit îţi regăseşti pofta de viaţă, suspiciunea și reţinerile se diminuează, iar ceilalţi te găsesc mai plăcut(ă) şi mai abordabil(ă). Cresc şansele ca viaţa de cuplu a Scorpionilor să cunoască şi ea o îmbunătăţire. Odată cu acest eveniment, nativele zodiei Scorpion se lasă purtate de valul sentimentelor şi petrec clipe magice alături de partenerul lor care le-a pregătit multe surprize în perioada ce urmează.

Nativele singure îşi găsesc sufletul pereche la sfârşit de lună. Cine ştie, poate Moş Crăciun le-a pregătit ceva special pentru luna cadourilor.

Plecarea lui Saturn din Scorpion, pe 23 decembrie 2014, îţi ia o povară de pe umeri, ceea ce se resimte şi în viaţă profesională. Începe însă o epocă de responsabilităţi materiale, menită să îi înveţe pe Scorpioni ce însemnă gestionarea înţeleaptă a banilor şi strategia financiară. În rest, te afli în plină ascensiune, iar marele trigon pe care Jupiter, situat în casa carierei Scorpionului, îl formează cu Uranus şi cu Soarele, anunţă succese şi realizări.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *