De Ziua Națională a României sau Marea Unire, Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei” va organiza o activitate cu genericul „Sub Umbrela Unirii”, cu scopul de a cere statului român securitate pentru cetățenii Republicii Moldova.
Tinerii Moldovei vor solicita României să protejeze R. Moldova de pericolele din interior și exterior, ce pot răbufni după anunțarea rezultatelor scrutinului din 30 noiembrie.
A doua zi după alegeri și, totodată, de Ziua Națională a României, voluntarii Tinerii Moldovei vor merge la ambasada statului vecin din Chișinău și vor cere ca teritoriul dintre Prut și Nistru, în virtutea proximității geografice, să fie luat sub umbrela Bucureștiului, fapt ce ar atrage după sine protecția UE și NATO.
Unioniștii cred că viitorul democratic și independent al Moldovei este pus în pericol, având în vedere noile forțe pro-estice care vor accede în Parlament, recentele dezvăluiri privind acțiuni subversive la adresa securității statului și criza social-economică permanentă în care se află R. Moldova. Unica soluție pentru a asigura acest viitor este Unirea cu România și intrarea directă în UE și NATO.
Astfel, evenimentul va avea loc astăzi, la ora 14:45, în scuarul Liceului Teoretic „Gh. Asachi”, de unde tinerii se vor deplasa spre ambasadă. Toți participanții vor primi o umbrelă de la organizatori, pe care o vor deschide și o vor ridica deasupra capului, în mod simbolic. Această mulțime de umbrele va reprezinta scutul de protecție de care au nevoie moldovenii în fața dușmanilor interni, finanțați de serviciile străine, și a inamicilor externi, care amenință să repete scenariul ucrainean și în R. Moldova. România, potrivit organizatorilor, este singurul garant care poate oferi securitate cetățenilor noștri, în acest sens.
Prin acest flashmob, Tinerii Moldovei doresc să transmită autorităților și cetățenilor din cele două state că „Unirea înseamnă securitate”, iar viitorul tuturor locuitorilor R. Moldova se decide acum, pentru că deciziile noastre din următoarele luni ne vor afecta viețile pe termen lung.
Campania publică, desfășurată sub genericul „Unirea Înseamnă”, constituie o acțiune organizată de informare a cetățenilor R. Moldova în privința noilor realității ce vor surveni după unirea cu statul vecin – România.