Cinci persoane și-au pierdut viața într-un incendiu la Orhei

incendiu
Foto:PC: enational.ro

În această noapte, 30 noiembrie, pompierii au fost alertați, cerându-se ajutor în localitatea Ciocâlteni, raionul Orhei. Apelul către Serviciul 901 a fost înregistrat la ora 01:36 minute.

Incendiul a izbucnit într-o casă de locuit, cu suprafața totală de 45 de metri pătrați. În interior se aflau cinci persoane. La venirea autospecialei de intervenție, trei persoane fără suflare erau evacuate de către vecini. Echipa de pompieri a lucrat la stingerea incendiului mai bine de două ore, timp în care, în locuință, au fost depistate corpurile neînsuflețite a încă două persoane. Lucrurile din interior au fost mistuite de foc.

Din ultimele informații, persoanele decedate erau trei bărbați și două femei. Se cunoaște că, cel mai probabil, patru și-au pierdut viața intoxicați cu monoxid de carbon, iar al cincilea a fost carbonizat. Dintre cei cinci, unul este proprietarul casei, cu vârsta de 43 ani și fiul acestuia, de 24 ani. Vârsta celorlalți nu se cunoaște, iar o persoană, de gen feminin, este încă neidentificată.

La fața locului, după lichidarea incendiului, a fost îndreptat Laboratorul experimental antiincendiar al Serviciului Situații Excepționale, care urmează să stabilească circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *