Printr-un sărut, se transferă 80 de milioane de bacterii

maxresdefault
Foto:PC: ytimg.com

Noi cercetări sugerează că, print-un sărut de 10 secunde, se pot transfera circa 80 de milioane de bacterii, au stabilit cercetătorii de la “Micropia, Natura Artis Magistra”, “TNO Microbiology and Systems Biology” și Universitatea din Amsterdam, Olanda.

Studiul publicat de revista Microbiome, precizează că partenerii care se sărută de cel puțin nouă ori pe zi, ajung să aibă comunități similare de bacterii orale, scrie TOTB.ro.

„Un sărut franţuzesc este exemplul perfect de expunere la un număr gigantic de bacterii, într-un timp foarte scurt”, arată coordonatorul cercetării, Remco Kort. Echipa condusă de el a monitorizat săruturile a 21 de cupluri – atât pe cele „uscate”, în care sunt folosite doar buzele, cât şi aşa-numitele „săruturi franţuzeşti”. Analizând mostrele de salivă prelevate înainte de săruturi de zece secunde cronometrate, cercetătorii au putut număra până la 80 de milioane de bacterii transferate între cei doi parteneri. În timp ce bacteriile din salivă au tendinţa de a fi transferate mai uşor în timpul sărutului, cele de pe limbă sunt mai greu de transferat. Potrivit studiului, în gură există circa 700 de specii de bacterii, unele putându-se transmite, însă, mai uşor, decât altele.

Echipa de cercetare a colaborat, la realizarea acestui studiu, cu muzeul Micropia, primul muzeu din lume dedicat microbilor, deschis la Amsterdam. În prezent, în cadrul muzeului, există o expoziţie, unde cuplurile îşi pot măsura cantităţile de bacterii transferate în timpul sărutului, cu ajutorului unui „sărutometru”, care măsoară instant transferul microbian.

Din ce în ce mai mulţi cercetători acordă atenţie microbiomului, ecosistemul care numără circa 100 de trilioane de microorganisme din corpul uman, pentru a înţelege mai bine rolul lor în prevenirea bolilor. Rezultatele cercetării despre sărut vor fi folosite pentru a dezvolta terapii bacteriene, destinate oamenilor expuşi la probleme de sănătate provocate de microorganisme.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *