Marcel Lazăr: Beți mai puțin, citiți mai mult și alegeți pe cineva de care să vă mândriți și când nu sunteți acasă

marcel1igorschimbator
Foto:Marcel Lazăr PC: Igor Schimbator

Marcel Lazăr este un tânăr din Republica Moldova care a învățat doi ani la Cluj, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, iar acum studiază în Salzburg, Austria, prin intermediul programului Erasmus. Când revine acasă, Marcel încearcă să promoveze cultura și muzica clasică. Acum însă, își exprimă frustrarea, iar echipa #diez vrea să vadă ce cred și alții despre acest subiect.

Iată ce spune Marcel Lazăr:

Uneori scriu fără a mă gândi să public sau nu. Uneori, după jumătate de oră de scris, șterg tot și zic că degeaba scriu, oamenii ăștia sunt imposibil de schimbat. Unii se mulțumesc cu o bere înainte de culcare, alții cu un bacalaureat luat, alții cu o diplomă de licență, iar alții își bat capul pentru berea, bacalaureatul și diploma celor dinainte. Suntem, prin definiție, un neam fără coloană, fără spirit patriotic și fără gram de naționalism. Nu dăm doi lei pe tricolor și pe limba pe care o vorbim. Rarele excepții sunt oameni pe care nimeni nu-i ia în serios sau îi consideră șovini/extremiști.

Ce se știe despre Moldova?

 

Marcel Lazăr în concert în  parcarea de la Shopping MallDova PC: Arhivă personală
Marcel Lazăr în concert în parcarea de la Shopping MallDova PC: Arhivă personală

Unii zic că, dacă votul ar putea schimba ceva, ei l-ar face ilegal. Cred că e un gram de adevăr aici. Dar totuși trebuie să alegem cine o să fure: ai noștri sau ai lor. Stau acum într-o țară, la distanță de trei state de Moldova, 1.200 de km cred că sunt între granițe, iar unii studenți de aici nu au auzit de Moldavia, Moldova, Republik Moldau, fuck it, a country in Africa, we don’t have internet so this is why you didn’t hear about it. Cam asta le explic eu tinerilor de aici. Trist. Mai trist a fost când în Cluj-Napoca fiind, unii mă întrebau dacă trebuie să treci granița, ce limbă vorbim, dacă avem alt președinte și altă valută. În 2 ani, în Cluj, cred că am întâlnit maxim 5 persoane care știu soarta noastră și le păsa de ea. Unii din cei care nu știu, erau pur și simplu cretini, nu știau al cui drapel mi l-am pus pe profil când în Kiev se protesta, alții nu știau nici istoria României, nu a românilor, iar alții nu au avut de unde să audă. De ce?

Cine toarnă, e stăpânul!

De la Burebista încoace, cine turna vin, acela era stăpânul nostru. Mai târziu ni s-a turnat și vodkă, am băut-o și pe aia, și de o vreme tot continuăm s-o bem… „stând în jeg, pe lăzi/la noi în spital e mai murdar, decât la alții pe străzi”. Dăm capul jos și plecăm, azi ni se dă voie pe 3 luni, mâine dacă se dă voie pe viață, rămâne Voronin cu monumentu lui Lenin în Moldova.

Cred că e din cauza voinței și puterii noastre. Dar dacă primim o reducere la transport și pâine, iar o dată la două luni mai faceți câte un concert ca să ne alcoolizăm total, fiindcă, de obicei, suntem alcoolizați numai pe jumătate, continuăm să vă votăm și să vă lăsăm soarta noastră în mâinile voastre. Nu se apucă nici Chirtoacă și nici Plahotniuc să muncească pentru noi, dar totuși, cât mai au să stea ăia acolo sus și să se cace în capu nostru? Ucrainenii protestează, românii protestează, englezii, nemții, spaniolii, toți vor ceva și o zic sus și tare. Pentru noi un protest la 10 ani e suficient. De ce pe coloana din gelatină stă un cap plin cu rahat, dar cred că și rahatu are o memorie mai bună. Eu și acum îl văd pe nea Filat cu cămașa descheiată la gât, cu megafonul conducând mulțimea, rugându-ne să fim pașnici, și totuși încurajându-ne. A promis un stat prosper și a promis că cei răi o să plătească. Și acum îi aud vocea din conversația telefonică cu „da șăfu, bine șăfu”. De Usatâi, Plahotniuc și restu, trebuie să trăiești fără lumină în casă ca să nu știi cine sunt. Pentru un ceas și 50 de lei votăm cu cine ne zic ei, oricum Chirtoacă nu face mai nimic, Filat fură, da Plahotniuc ne dă măcar ceva, să pot duminică bea o bere.

Zicea un prof că alegem exact ce vrem, că suntem conduși exact de oameni ca noi. Niște hoți nu pot fi conduși de un om corect, nici viceversa. Am avut numai ciobani în fruntea statului, deci suntem niște oi! La 1.200 de km nu mai vrei să mori, nu vrei să fii alcoolizat, fiindcă vrei să-ți trăiești viața frumos. Poți să te bucuri de ce ai. Nu avem Alpi și nici oceane, dar în schimb, avem atâta rahat, cât să recicleze Suedia vreo 20 de ani.

 

Marcel Lazăr la centrul Tony Hawks PC: Arhivă personală
Marcel Lazăr la centrul Tony Hawks PC: Arhivă personală

Continuăm să arătăm la vecinul care fură mai mult, bea mai mult, are mai mult, iar cineva arată la noi. Se formează o piramidă înaltă și frumoasă, iar sus Filat și Plahotniuc beau vin din 1848 și râd de noi, eventual mai scuipă câte o declarație, să ne încurajeze când vin frigurile și se măresc taxele.

Moldova de peste 2 ani ar putea fi mai bună ca Moldova de acum

Unii ar vrea să plece, iar eu vreau să mă întorc. Moldova n-o să fie Austria nici în 100 de ani, dar Moldova de peste 2 ani ar putea fi mai bună decât Moldova de azi. Depinde de noi. Se fac drumuri care după alegeri se strică, se fac concerte după care se strâng tone de gunoi, se dau pomeni care se termină în două zile, iar ceasu pe care scria că-i rezistent la apă, de fapt nu e.

Pentru cei care nu vor sau nu pot să plece, pentru cei care ar vrea să se întoarcă înapoi acasă, pentru părinți, bunei și viitorii copii; rog și instig la o violentă curiozitate, naționalism și dragoste de patrie. Nu lăsați moșnegii cu ceasuri pe mână să decidă unde o să trăim noi. Întăriți coloana, credeți unul în altul. Beți mai puțin și citiți mai mult. Bateți și vi se va deschide. Cereți și vi se va da. Nu vreau să votez cu un nemernic mai mic. Vreau să votez cu un om demn să-l pot numi Președintele meu. Sunt gata să conving toți prietenii mei să voteze pentru un om demn.

Decât să fiu mințit încă 4 ani, mai bine nu votez, nu-mi pătez onoarea și știu că nu eu l-am ales. Îmi anulez votu. Proteste până la Revoluții. Nu vreau să provin din cea mai coruptă și săracă țară din Europa, mai bine mă dezic de cetățenie și nu mai pășesc naibii o dată în RM.

 

Marcel Lazăr și tinerii entuziaști care organizează concerte de muzică clasică când se întorc acasă PC: Igor Schimbator
Marcel Lazăr și tinerii entuziaști care organizează concerte de muzică clasică când se întorc acasă PC: Igor Schimbator

Vreau să zic că sunt din Moldova

Vreau să zic că sunt din Moldova, fără să explic 5 minute unde se află, vreau să se știe că nu vorbim moldovenește, că avem istorie, avem talent și dorința de a schimba ceva ce nu se limitează doar la ștersul prafului o dată pe lună de pe rafturi. O lume întreagă cere și i se dă. De ce noi trebuie să fim jegul Europei, groapa de gunoi?

Vreau să fie scoase rutierele
Vreau să fie scoase panourile publicitare
Vreau să fie mutată piața centrală
Vreau să fie scoase buticurile de țigări
Vreau urne de gunoi
Vreau transport în comun bun
Vreau respect în magazin și pe stradă
Vreau să fie trași la răspundere hoții și criminalii pe care îi știe toată lumea, și pe cei pe care încă nu-i știm
Vreau săli pline nu doar la Istrati și Lăutarii, dar și la Gârneț și Beethoven
Vreau să dispară corupția din sistemul de învățământ și restul
Vreau piste pentru biciclete
Vreau restricții mai mari la alcool și tutun

Poate încă vreo două – trei care nu mi le amintesc acum, și atât. Pentru un Președinte, în 4 ani, sunt fleacuri. Nu cer academii de muzică ca cea din Salzburg sau universități de medicină ca cea din München. Lucruri multe, dar mărunte. Sunt gata să votez pentru persoana care va face aceste lucruri. ASEM, ULIM, USM, USMF, alte universtități, școli și licee. Suntem destui tineri să punem piciorul în prag. Să cerem și să ni se ofere, sau la gunoi cu ei! Punctum!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *