Unde ai voie să fumezi marijuana și care sunt țările în care se consumă cel mai mult?

Medical Marijuana Effingham
Foto:PC: mediad.publicbroadcasting.net

Știați că în Spania consumul de marijuana, dar și al oricărui alt drog, indiferent că vorbim de cocaină sau heroină, este permis în propriul domiciliu? Citiți în continuare care sunt țările unde se consumă cel mai mult canabis, dar și ce legislație au acestea în privința consumului de droguri.

Locul 10 – Jamaica

slide_174099_63226

*9,86% din populație consumă marijuana

Guvernul jamaican a legalizat recent posesia cantităților reduse de marijuana, precum și consumul în scop religios și medical. Este pentru prima dată când oficialii jamaicani nu se tem, că o astfel de măsură va atrage sancțiuni din partea SUA, având în vedere că și americanii au dat startul unei campanii de legalizare anul acesta.

Locul 9 – Australia

slide_174099_63231

10,3% din populație consumă marijuana

O treime din populația Australiei a consumat cel puțin o dată în viață marijuana, acesta fiind cel mai consumat drog din țară. Deși 250.000 de australieni recunosc că fumează marijuana zilnic, iarba continuă să fie ilegală în statul oceanic.

Locul 8 – Spania

slide_174099_63232

10,6% din populație consumă marijuana

Marijuana este legală pentru uz personal în Spania, așa că oricine poate cultiva și fuma, însă fără a avea intenția de a vinde. De altfel, puțini știu că Spania are una dintre cele mai liberale politici în privința drogurilor. Mai exact, posesia și consumul oricărui drog în propriul domiciliu (nu doar marijuana, ci și alte droguri precum heroina) este legal.

Locul 7 – Canada

slide_174099_63234

12,2% din populație consumă marijuana

Jumătate din populația Canadei recunoaște că a consumat marijuana cel puțin o dată în viață. Totuși, canabisul este în continuare ilegal, asta deși guvernul de la Ottawa a fost de acord de două ori în ultimii 14 ani să treacă în legalitate drogul. Motivul este reprezentat de faptul că legea nu a putut niciodată să treacă de parlament.

Locul 6 – Nigeria

slide_174099_63235

14,3% din populație consumă marijuana

Circa 18% dintre tinerii nigerieni cu vârste între 10 și 19 ani recunosc că fumează marijuana. Nivelul este foarte ridicat, având în vedere că marijuana este ilegală în Nigeria, iar în ultimii 25 de ani s-au făcut aproape 3 milioane de arestări pentru consumul și posesia de canabis.

Locul 5 – Noua Zeelandă

slide_174099_63236

14,6% din populație consumă marijuana

Aproape 15% din locuitorii Noii Zeelande spun că au consumat marijuana de cel puțin 10 ori într-o lună. Legea din aceasta țară nu este însă prea blândă, cei care folosesc sau produc marijuana riscând pedepse ce variază de la o simplă amendă, la 14 ani de închisoare.

Locul 4 – Italia

slide_174099_63237

14,6% din populație consumă marijuana

Până recent, legea italiană trata consumul de marijuana într-un mod identic consumului altor droguri precum heroina și cocaina. Posesia pentru uz personal a canabisului a fost însă legalizată în acest an, dar chiar și așa producția este pedepsită cu ani grei de închisoare.

Locul 3 – SUA

slide_174099_63227

14,8% din populație consumă marijuana

Potrivit statisticilor, aproape 4 milioane de americani fumează zilnic marijuana, iar 2 din 5 americani au fumat la un moment dat în viață. La nivel federal, canabisul rămâne ilegal în SUA, însă multe state au propriile legi în privința producției, deținerii și consumului de marijuana. Diferențele sunt extreme de la un stat la altul: în Colorado, de exemplu, canabisul este complet legal, în vreme ce în Louisiana, posesia, chiar dacă inculpatul se află la prima sancțiune, poate atrage o pedeapsă cu închisoarea ce variază de la 5 la 30 de ani.

Locul 2 – Zambia

slide_174099_63228

14,8% din populație consumă marijuana

Zambia este un mare consumator de marijuana, dar și un mare producător. În aceste condiții, partidele din opoziție au încercat legalizarea canabisului pentru scăderea criminalității, dar și pentru a impulsiona creșterea PIB-ului. Totuși, tentativa s-a lovit de refuzul ferm al guvernului, astfel că iarba rămâne ilegală în statul african.

Locul 1 – Islanda

slide_174099_63230

18,3% din populație consumă marijuana

Posesia, producția și comercializarea marijuanei sunt aspru pedepsite în Islanda. Chiar și asa, 55.000 de islandezi folosesc marijuana regulat, iar la o populație de doar 320.000, rezultă cel mai mare procent din clasamentul ONU.

*Procentul se referă la orice persoană din acea țară care a consumat cel puțin o dată marijuana în ultimul an.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *