Se caută cea mai frumoasă tânără pentru titlul de Miss Tourism Moldova 2014

2014-01-02
Foto:PC: philembassykl.org.my

Urmează să fie desemnată imaginea turismului moldovenesc care ne va reprezenta țara în cadrul prestigioasei competiții internaționale de frumusețe Miss Tourism International 2014.

Miss Turism Moldova este competiția națională organizată cu scopul desemnării reprezentantei Moldovei în cadrul competiției internaționale de frumusețe nr. 5 la nivel mondial – Miss Tourism International, organizat anul acesta în Malaezia, singura competiție de frumusețe organizată în noaptea Anului Nou.

În competiția internațională din acest an, vor participa concurente din aproximativ 60 de țări, fiecare dintre ele având misiunea de a promova la nivel mondial, prin intermediul acestei competiții, turismul și cultura țării pe care o reprezintă.

În vederea alegerii fericitei câștigătoare Miss Turism Moldova 2014, agenția ExclusivEvent, a inițiat o campanie de înscrieri online. La concurs pot participa tinerele aspirante la acest titlu, cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani și cu o înălțime de minim 1,68 m.

Organizatorii vor analiza toate candidaturile, iar la începutul lunii decembrie vor anunța oficial numele fericitei câștigătoare care va pleca în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015 să ne reprezinte țara și să ne promoveze turismul în Malaezia.

Reamintim că anterior, Adela Prisăcari a reprezentat Moldova în cadrul competiției Miss Tourism International 2013.

IMG_0450

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *