Pe #diez am lansat un proiect nou pentru tineri, pentru a încerca să ne învățăm (inclusiv noi, membrii echipei) să facem mâncare, iar la acest capitol ne va ajuta Cornel Demeneț, care va avea grijă de rubrica Culinărie. Vom încerca să publicăm câte un articol la sfârșit de săptămână, pentru ca să aveți timp să experimentați. Dacă aveți propuneri, le așteptăm cu mare drag.
Fiind tineri și uneori leneși, ne-am obișnuit să mergem la diferite tipuri de fast-food-uri în care ne alimentăm prost și nesănătos. Pentru a schimba situația, ediția de azi va fi o îndemnare pentru toți cititorii să aleagă corect bucatele consumate.
Hrana are o influență foarte mare asupra omului, mai ales asupra sistemului nervos. Am înțeles un lucru, că atunci când omul este flămând, acesta devine foarte iritat și nervos, iar operativitatea reacțiilor scade foarte mult. Dacă doriți să duceți un mod de viață sănătos – reglați orarul și diversificați alimentația.
Astăzi pregătim pizza de casă cu un aluat foarte crocant. Nimic nu se compară cu o pizza pregătită chiar în bucătăria ta. Pentru a pregăti o pizza ca la carte, nu ai nevoie de cine știe ce ingrediente, practic îți sunt toate la îndemână. Depune puțin efort și totul va ieși ca la carte.
Aluatul are rolul principal în prepararea pizzei. Pentru a pregăti aluatul, trebuie să ai la îndemână următoarele produse:
#1. Făina se cerne într-un vas;
#2. Se adaugă drojdia uscată și se amestecă cu făina, apoi se adaugă zahărul și sarea;
#3. Se adaugă aproximativ 170 ml de apă/lapte și se frământă aluatul. Dacă făina mai cere, se mai adaugă apă. Depinde de gradul de umiditate al făinii și de calitatea glutenului, ca să absoarbă apa.
#4. Se frământă, adăugând puțin câte puțin ulei, să iasă un aluat elastic, potrivit de tare, să se desprindă ușor de pe mână.
#5. Se face o bilă, se acoperă și se lasă la dospit timp de o oră. În felul acesta, aluatul va crește frumos, fără să aibă bule de aer prea mari.
Înainte de toate, aprindem cuptorul și fixăm temperatura la 200 – 220 grade Celsius.
#1. Presărăm puțină făină pe masă și întindem aluatul în formă de cerc sau altă formă, la dorință.
#2. După ce am creat forma dorită pentru pizza, turnăm puțin ulei pe tavă sau tigaie, pentru ca aluatul să nu se lipească de ea.
#3. Pentru ca aluatul să capete o culoare aurie, îl mai ungem deasupra cu ulei și adăugăm sos roșu sau ketchup.
#4. Aplicăm primul strat de cașcaval pentru a forma legătura între adaosuri și aluat.
#5. Aranjăm ingredientele.
#6. Adăugăm al doilea strat de cașcaval.
#7. Aplicăm adaosuri decorative.
#8. Pizza o punem pe 20 – 25 min. în cuptor la temperatura de 200 – 220 grade Celsius.
Poftă mare!