În această sâmbătă, 15 noiembrie, un grup de tineri inițiază o acțiune de salubrizare a cimitirului evreiesc din Chișinău. Toți voluntarii de a contribui la această activitate, sunt așteptați la ora 13:00, la intrarea de pe strada Milano.
Câțiva studenți ghidați de dorința de a face o faptă bună, au decis să se mobilizeze întru salubrizarea teritoriului cimitirului. Nicolai Kirnev, unul din membrii grupului, ne-a spus: „Am decis să curățim cimitirul evreiesc, pentru că trec deseori pe lângă acesta și văd starea în care se află. Sunt o mulțime de morminte vandalizate. Eu, alături cu alți colegi de la facultatea de istorie, care stăm la același cămin din apropiere, dispunem de câteva greble și mături”, însă toți cei care dispun de ustensile și le pot lua cu ei, sunt bineveniți. De asemenea, e important să vă îmbrăcați comod și simplu, să vă luați mănuși sau pachete pentru a le îmbrăca pe mâini, cu scop de igienă.
Cimitirul evreiesc este situat în sectorul Buiucani al Chișinăului, în apropierea staţiei de pompieri de pe strada Milano. Este unul dintre cele mai vechi cimitire din Chișinău. Potrivit unor raportări, înmormântările s-au început aproximativ din secolul al XIX-lea.
Aici se află monumentul consacrat victimelor căzute în Pogromul din Chişinău, lângă care se află mormântul rabinului Leib Yehuda Ţirilson, principalul rabin al Basarabiei pe parcursul a mai multor zeci de ani. Tot aici este situată o sinagogă funebră (ruinată), unica în Moldova. La fel, aici putem găsi mormântul unui aviator – monumentul cu o elice care se rotește şi până în prezent, precum şi o mulţime de morminte și monumente străvechi.