Cultura rusă a ajuns de curând la Chișinău, prezentată prin prisma unei expoziții de pictură în incinta Muzeului Național de Artă a Moldovei.
Sfârșitul secolului al XIX-lea în Rusia a fost perioada marilor evenimente politice și culturale. Însă nu despre aceasta este vorba, ci despre faptul că majoritatea maeștrilor negau contemporaneitatea. Era perioada Personalităților – poeți, prozatori, actori, regizori, dramaturgi, compozitori, artiști.
Este destul să ne amintim de Aleksandr Blok și Ivan Bunin, Konstantin Stanislavski și Vsevolod Meyerhold, Igor Stravinski și Serghei Prokofiev, Feodor Șaliapin și Leonid Sobinov, pentru a înțelege că arta nu putea rămâne în urma literaturii, muzicii și teatrului. Societatea manifesta un interes sporit față de numeroasele expoziții, licitații, reviste despre artă. Aproximativ în aceeași perioadă la Sankt Petersburg și Moscova apar cercuri și asociații ale tinerilor creatori, care doreau să se afirme într-o artă de un nou format.
Tinerii care s-au adunat pentru prima dată în una dintre cele mai elevate familii ale orașului Sankt Petersburg, în casa lui Aleksandr Benois pentru a purta dialoguri în cadrul „societății de autoeducație”, aveau nu mai mult de 20 de ani. Ei purtau discuții despre artă, studiau istoria și visau la Europa.
În aceeași perioadă, nu departe de Moscova, în casa de pe moșia Abramțevo a comerciantului Savva Mamontov și în Talașkino, care aparținea contesei Maria Tenișeva, se adunau grupuri de artiști cu o aspirație de a renaște secretele meșteșugurilor populare rusești.
În aceste condiții, ideea lui Serghei Diaghilev de a consolida forțele creatoare progresiste din Moscova și Sankt Petersburg a fost tratată extrem de favorabil. În anul 1899 a avut loc prima expoziție de grup. Pe lângă aceasta, Diaghilev a reușit să-i convingă pe Savva Mamontov și Maria Tenișeva să finanțeze editarea primei reviste despre artă. Artiștii înșiși decideau care va fi stilul și direcția acesteia. Revista a primit aceiași denumire ca și asociația – „Mir Iskusstva”.
Asupra modului de prezentare și la editarea acesteia participau mulți membri ai asociației. Tot ei erau și autorii unor articole dedicate atât artei europene cât și celei ruse. Aceste publicații au contribuit semnificativ la cunoașterea artei ruse.
Începând cu anul 1907, S. Diaghilev organiza la Paris concerte de muzică rusă și turnee ale baletului rus. În aceste produceri erau angajați în calitate de scenografi și autori de costume mulți membri ai asociației „Mir Iskusstva”.
Epoca de argint a fost instabilă și de scurtă durată. Începutul secolului al XX-lea a trecut ca o umbră și în anul 1907 Aleksandr Blok scria: „Suntem umbre ce dansează? Sau doar umbre aruncăm?” Au trecut ca niște umbre numele lui Andrei Belîi, Valeri Briusov, Veaceslav Ivanov, transformându-se tot mai mult într-o ilustrare a unei coperte de revistă sau într-un decor de teatru.
Scurtul roman al cavalerilor și doamnelor Epocii de argint a fost întrerupt mai întâi de sângerosul an 1905, apoi de războinicul 1914, iar crudul 1917 i-a împrăștiat prin lume. Cei rămaşi în viaţă au continuat să lucreze, unii fără a-și schimba în mod esențial stilul, de parcă timpul groaznic nici nu exista, alții încadrându-se în cerințele noii epoci. Grațioasa cultură a avut şi un sfârşit frumos, lăsând în urma sa pentru veşnicie o amintire de neşters şi profunda admirație a viitoarelor generații.
