În această seară lumea spiritelor rele se deschide, în noaptea de 31 octombrie sărbătorindu-se Halloween-ul. Dacă ați ales în acest an să nu vă mascați și nici nu mergeți la vreo petrecere, însă doriți să trăiți totuși atmosfera sumbră și terifiantă, vă propunem 10 cărți cu fantome pe care le puteți citi în noaptea de Halloween.
Trebuie să știi că noțiunea de povești cu fantome a intrat în Oxford English Dictionary în anul 1824. Acesta a fost și evenimentul care a dat startul creării acestor opere. Subiectul a fost atât de solicitat în acea perioadă, încât autori renumiți, precum Edgar Allan Poe, Oscar Wilde sau Charles Dickens l-au preluat în lucrările sale.
Publicația „The Guardian” a invitat scriitoarea britanică Kate Mosse să întocmească un Top al celor mai bune povești cu fantome.
#1. “Inima care-și spune taina” („The Tell-Tale Heart”) de Edgar Allan Poe (1843)
De la maestrul imaginației morbide, această bijuterie de poveste, scrie Mosse, face neclare limitele dintre literatura de groază și poveștile cu fantome. Conștiința vinovată a unui criminal pune controlul pe acesta, făcându-l să-și mărturisească crima. Naratorul, care nu primește un nume, ucide un bărbat cu un „ochi de vultur”. Își plănuiește cu grijă pașii și ascunde cadavrul, pe care îl dezmembrase înainte, dar vina nu-l lasă să se odihnească. Își imaginează oare bătaia inimii de sub podea sau chiar e ceva acolo? Palpitantă și înfiorătoare, încheie Mosse, scrierea este o combinație perfectă între horror și gotic, anunțând poveștile cu fantome cu substrat psihologic care vor ajunge în vogă.
#2. „The Signalman” de Charles Dickens (1866)
Povestirea, de un echilibru perfect, mizează atât pe anxietatea provocată de apariția căilor ferate, cât și pe credința conform căreia o fantomă poate fi un semnal de alarmă pentru evenimente viitoare. De trei ori, bătăile unui clopot sunt urmate de apariția unei fantome care prevestește un accident îngrozitor. Este o poveste înfiorătoare și inteligentă, scrie Mosse.
#3. „At Chrighton Abbey” de Mary Elizabeth Braddon (1871)
O altă poveste clasică cu fantome, despre o familie blestemată și o casă istorică, foarte distrusă. Naratoarea, Sarah, se întoarce în vizită în casa părintească și, deși vechii servitori par încântați să o vadă, festivitățile sunt puse parcă sub semnul dezastrului. Sarah zărește o figură fantomatică ce anunță tragedia care va urma.
#4. „Canon Alberic’s Scrap-Book” de M. R. James (1894)
Un tânăr englez ajunge într-o veche catedrală franceză din Pirinei, unde curatorul îl încurajează să cumpere un manuscris foarte vechi, purtător al unor amintiri malefice. O poveste cu o atmosferă extraordinară și minunat de înfiorătoare, scrie Mosse.
#5. „Turnul scorpiei” („The Turn of the Screw”) de Henry James (1898)
Este „pur și simplu o capodoperă”, spune Mosse despre povestirea lui Hanry James, adăugând că
este, posibil, „cea mai desăvârșită” dintre poveștile psihologice cu fantome. Ingredientele sunt un narator fără nume, o guvernantă, un manuscris care spune povestea unei case de la țară, un văduv, doi copii și doua fantome ale unor foști servitori ai casei. Nu e clar, până la sfârșitul povestirii, dacă fantome sunt reale sau dacă sunt rodul minții din ce în ce mai tulburate a guvernantei.
#6. „Ancient Sorceries and Other Weird Stories” de Algernon Blackwood (1912)
Blackwood este, scrie Mosse, maestrul ignorat al poveștilor cu fantome de la începutul secolului
al XX-lea. În centrul povestirilor sale se află călători și învățați, dar lucrurile au întotdeauna o
încărcătură psihologică. Natura este pentru scriitor un adevărat personaj, uneori benefic, dar de
cele mai multe ori – sinistru.
#7. „The Listeners” de Walter de la Mare (1912)
Walter de la Mare a scris în jur de 40 de povestiri care cuprind teme și evenimente supranaturale pe care le-a publicat în colecții precum „Eight tales” sau „On the Edge”. „The Listeners”, probabil cea mai cunoscută scriere a sa, este un poem liric și răvășitor. În centrul poveștii este un călător care, din nu se știe ce motive, vine într-o casă părăsită din mijlocul pădurii.
#8. „Bewitched” de Edith Wharton (1925)
Un amestec între Poe, Hawthrone și Henry James, Wharton a fost o extrem de talentată autoare
de povesti cu fantome. „Bewitched”, afirmă Mosse, este o scriere inteligentă, cu schimbări de
situație care îi fac pe cititori să se îndoiască de modul în care au înțeles întâmplările prezentate.
#9. „The Ghosts” de Antonia Barber (1969)
„The Ghosts” este o poveste cu fantome pentru copii, a cărui acțiune se petrece în timpul Primului
Război Mondial. Lucy și Jamie Allen se mută împreună cu mama și frățiorul lor mai mic undeva la
țară unde locuia logodnicul mamei lor, un misterios domn pe nume Blunden, care avea în grijă o
casă abandonată. Într-o zi, Lucy se întâlnește în grădină cu Sarah și Georgie, doi copii-fantomă,
care locuiseră în casă și muriseră cu 100 de ani în urma într-un incendiu. Este o poveste sensibilă despre timpuri paralele și șansa de a-ți repara greșelile dintr-o viață anterioară.
#10. „Femeia în negru” („The Woman in Black”) de Susan Hill (1982)
Mosse spune despre Hill că este cea mai bună scriitoare contemporană de povești cu fantome.
Hill reușește să creeze personaje credibile, universuri ermetice și intrigi care nu par niciodată
stângace. „Femeia in negru” este o poveste despre un blestem și acțiunea are loc în jurul unei case sinistre și izolate. Tensiunea crește pe parcursul poveștii și țipetele fantomei, garantează Mosse, îi vor bântui pe cititori la mult timp după ce aceștia vor termina de citit cartea.
Să aveți lecturi groaznice!
