PL s-a lansat oficial în campanie oficială și pledează pentru UE și NATO

plimg
Foto:PL s-a lansat în campanie electorală PC: PL

Duminică, 26 octombrie 2014, Partidul Liberal s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie anul curent.

„Politică externă a PL se va axa pe protejarea intereselor Republicii Moldova, pe construcţia unor alianţe şi parteneriate externe în măsură să garanteze independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a statului, aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.

Integrarea europeană este pentru Partidul Liberal obiectivul major în politică să internă şi externă, promovat cu consecvenţă şi determinare. Vom depune eforturi pentru a avansa în relaţiile speciale cu partenerii strategici, pe calea europenizării şi dezvoltării Republicii Moldova. PL optează pentru dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, prin cooperarea cât mai amplă cu UE într-un şir vast de domenii de interes comun, inclusiv în domeniile de bună guvernare, justiţie, libertate şi securitate, integrare comercială şi cooperare economică sporită, politică de încadrare în câmpul muncii şi socială, management financiar, administrare publică şi reforma serviciului public, participarea societăţii civile, dezvoltarea instituţională, reducerea sărăciei şi dezvoltarea durabilă”, a menționat Corina Fusu în discursul său.

La sfârșitul evenimentului dedicat lansării Partidului Liberal în campania electorală pentru alegerile parlamentare din acest an liberalii au onorat Imnul Uniunii Europene și Imnul României „Deșteaptă-te, române”.

Lista primilor 20 candidați PL o puteți vedea aici: PL în campanie electorală.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *