Speranța State: Ai grijă ce-ți dorești, pentru că s-ar putea să ți se împlinească

Într-un material realizat de revista 15 minute, o poți descoperi și admira într-o altfel de ipostază, pe Speranța State, inteligentă, plină de viață și cu un umor colorat.

Jurnalismul a fost, probabil, o chemare a firii. Tatăl meu este jurnalist, la fel a fost și bunelul. Mama e profesoară de limbă română, așa că am avut dintotdeauna o pasiune pentru litere. Jurnalismul a venit la mine sau eu l-am ales, nu mai știu. Cert este că deocamdată este exact ceea ce mi-am dorit să fac și mă simt la locul potrivit. Am început să lucrez mai întâi la un site de știri politice, ulterior am ajuns în redacția TV. A fost o adevărată provocare. O adevărată mașinărie de știri cu și despre politicieni și evenimente politice. Am avut noroc de oameni, de profesioniști, care m-au învățat de toate.

Am ales PRO TV fără să stau mult pe gânduri. Jurnalele de la ora 20:00 adunau mereu toată familia în fața televizorului. De fapt, PRO TV înseamnă pentru mine jurnalismul autentic: tăios, incisiv, fără măști, genul de jurnalism care nu place politicienilor. Am crescut cu PRO TV. Nu e doar un loc de muncă, e un stil de viață. M-am prins la un moment dat că gândesc în sincroane, beta, ambianță, text J și peste tot întreb „de ce?”.

Munca la TV e diferită, sigur, de cea de la site. În perioada în care am lucrat la site, mi-am dorit un regim de lucru mai alert, mai dinamic, or, anume asta îți oferă munca de teren. „Ai grijă ce-ți dorești, pentru că s-ar putea să ți se împlinească.” Paradoxal, acest ritm nebun îmi și dă energia de care am nevoie, îmi reîncarcă bateriile și-mi dă satisfacția de a adormi cu gândul: „și mâine de la capăt!”.

Obiect de studiu. Trebuie să recunosc, dintotdeauna am urmărit cu mai mare interes știrile politice. Oricum ar fi ei, politicienii sunt personaje care trebuie „monitorizate”, odată ce ne-au convins cel puțin o dată să-i votăm ca să-i aducem la guvernare, așa că, probabil, mi-am dorit să fiu mai aproape de aceste „obiecte de studiu”. Să fii reporter politic înseamnă să fii mereu conectat, mereu în priză, întotdeauna la curent cu tot ce se întâmplă în politică. Trebuie să fii atent la tot ce fac politicienii, să le înveți obiceiurile și mișcările, ca să le poți anticipa răspunsurile. O întrebare ideală este una la care un politician nu găsește răspuns. Înseamnă să știi tot ce-au  promis ca să le ceri socoteală când nu-și duc promisiunile la îndeplinire. Înseamnă să incluzi la „lectura de seară” – pe lângă romane de dragoste – proiecte de legi, politica bugetar-fiscală sau Acordul de Asociere.

N-o să spun nimic șocant, politicienii sunt și ei oameni. Au zile mai bune și zile mai proaste. În general, reporteria în domeniul politic nu înseamnă doar ședințe de Guvern sau Parlament. Fiecare zi nu seamănă cu alta. Dacă de dimineață ești la Consiliul Suprem de Securitate sau la un summit al miniștrilor de Externe ai statelor Uniunii Europene, îmbrăcată într-o fustă creion, sacou și tocuri, după amiază te poți trezi că ești nevoită să scapi de pantofi tocmai pentru că ajungi în vreo livadă de mere, într-un lan de grâu sau în vreun sat cu drumuri abia pietruite. Numai pentru că vreun ministru sau deputat s-a pornit să „stea de vorbă cu poporul”. Asta deși adesea nici măcar nu vor să răspundă la întrebările noastre, dar vine ea, campania electorală.

Dincolo de camere. Sigur că atunci când operatorii iau degetul de pe REC, politicienii se mai relaxează și ei. Fac glume, iar uneori pot fi chiar drăguți. Desigur, există și specimene care dau dovadă de aroganță și în fața camerei, dar și fără microfonul în față. Amuzante sunt momentele în care în lunile de iarnă, pe un ger de crapă pietrele, după câteva ore bune în care am stat în frig afară așteptându-i, politicienii ies de la călduț și ne întreabă politicos: „N-ați înghețat?”. Încearcă să se arate amabili, sperând că vor obține îndurare (a se citi „întrebări mai cuminți”), însă nu au norocul ăsta. Zilnic am parte de experiențe amuzante, dar cele mai relevante sunt discuțiile cu Vladimir Voronin, care este un personaj spumos.

Nu am dreptul să am simpatii personale. Nici nu prea aș avea cum. Suntem mereu critici cu cei de la guvernare, îi taxăm pentru orice greșeală și le ținem minte promisiunile (mai ales pe cele neîndeplinite încă), așa că mai toți nu ne prea iubesc. Sunt mereu supărați pe noi, iar asta înseamnă că ne facem meseria ca la carte.

Mi-am dorit să fiu bună la ceea ce fac. Altfel nu are sens. Mi-am propus să fiu corectă cu personajele știrilor mele, indiferent dacă sunt miniștri, deputați, fermieri sau oameni ai străzii. Îmi doresc să fiu onestă și cu cei de acasă, cei care ne urmăresc în fața televizoarelor și află cele mai relevante evenimente de la noi. Ei ne-au creditat cu încredere, așa că suntem obligați să muncim ca să le oferim cele mai bune știri. Thomas Jefferson spunea: „Cred cu tărie în noroc și cu cât muncesc mai mult, cu atât sunt mai norocos”. Cam asta este și rețeta mea.

Ce s-a schimbat în viața mea de când am început să prezint? Nu mai am weekend-uri libere. În rest, îmi fac munca la fel de conștiincios, poate chiar mai temeinic decât înainte. Responsabilitatea e mai mare.

Provocarea cea mare este să redau la televizor, oamenilor de acasă, exact emoțiile pe care le-au investit colegii mei în știrile lor. E vorba de munca unei echipe întregi, pe care eu trebuie s-o servesc publicului. Fiecare știre are gustul său, așa că trebuie să fii bucătar iscusit și să știi cum să o servești pe fiecare.

Nu reacționez la bârfe. Am învățat de la politicieni să „nu comentez speculații”.

Televiziunea nu este unica mea pasiune, chiar dacă deține monopol asupra vieții mele. Îmi place să citesc. Acasă am pe masă un teanc de cărți care mă așteaptă în fiecare seară după muncă. În timpul săptămânii merg la sală, iar în week-end mă relaxez înotând sau jucând tenis. Îmi place să gătesc, mai ales pentru cei dragi.

Nu mă consider vedetă. Eu doar prezint Știrile de Week-end la PRO TV. N-aș trece niciodată peste principiile pe care le am pentru popularitate.

Te îndemnăm să răsfoiești revista 15 minute, ediția lunii octombrie, în localurile din Chișinău pentru un material cu „Anna Panovici, cea care crează imagini prin cuvinte”, „Oslo – orașul de la Polul Nord”, „Vârtejul inspirațional al curatorului TEDxChisinau – Elena Zgardan” sau un material despre „Visul londonez al lui Nicon Caraman”.  Revista poate fi accesată și on-line.