Cristina Mîțu: „În SUA, dezbaterile politice nu pot fi întrerupte de publicitate”

mitu3
Foto:Cristina Mîțu în Syracuse, New York prin intermediul programului Open World PC: Cristina Mîțu

Cristina Mîțu este membru al CCA (Consiliul Coordonator al Audiovizualului) și a fost de curând în Statele Unite ale Americii, Syracuse, New York, în cadrul programului Open World, și deoarece crede că e o experiență din care a învățat multe a decis să împartă cunoștințele cu echipa #diez.

Ultimele 4 luni, toată energia și ideile mele au roit în jurul Programului Open World, fondat de către Congresul SUA și coordonat de Ambasada Statelor Unite în Moldova și Consiliile americane. Inițial nu-mi venea să cred că sunt atât de aproape de a-mi împlini un vis, iar mai apoi să și-l trăiesc.

 

Echipa care a fost prin programul Open World împreună cu Cristina PC: Cristina Mîțu
Echipa care a fost prin programul Open World împreună cu Cristina PC: Cristina Mîțu

În grupul media din care am făcut parte, am participat alături de colegii mei de la Consiliul Coordonator al Audiovizualului, membrii Mariana Onceanu-Hadârcă, Dinu Ciocan și Olga Barbălată și consultantul principal al Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Olga Guțuțui.

Împreună am reușit să studiem și să comparăm sistemul audiovizualului american cu cel moldovenesc, legislația, procesul de instruire a jurnaliștilor, dotarea platourilor, investițiile, tehnicile de informare și multe altele. Nu voi surprinde pe nimeni dacă voi declara că sunt pur și simplu cucerită de televiziunea și radioul american, de simplitatea lucrurilor, de atitudinea constructivă și liberală, implicarea societății civile și calitatea studiilor universitare ale viitorilor jurnaliști.

 

Cristina vizitând o instituție media PC: Cristina Mîțu
Cristina vizitând o instituție media PC: Cristina Mîțu

Caracteristici:

#. Donațiile. Sursele financiare ale unei TV/Radio se bazează pe donații de la companii, membri susținători și granturi. Donațiile însă nu impun radiodifuzorul la careva obligații, acesta rămînînd independent editorial. La rîndul său, radiodifuzorul are emisiuni de caritate și fundraising.

P.S. Donațiile și voluntariatul este o componentă definitorie a culturii americane.

#. O relație strânsă cu organizațiile de voluntariat. O parte semnificativă a muncii este realizată cu ajutorul voluntarilor, iar aceștia pot fi studenți, fani sau persoane aflate la pensie.

#. Utilizează instrumentul delay-ului în cadrul emisiunilor Live, astfel reușesc să evite ieșirile necontrolate ale invitaților sau a celor intervievați. În Republica Moldova, nu există o normă în acest sens.

#. Publicitatea electorală este permisă doar în perioada campaniei electorale și este oferită la cel mai mic preț de pe piața publicitară. Dezbaterile electorale nu pot fi întrerupte de publicitate.

 

Discuții despre sistemul american PC: Cristina Mîțu
Discuții despre sistemul american PC: Cristina Mîțu

#. Reporterii meteo de la postul TV YNN din Syracuse sunt specialiști în meteorologie, absolvenți ai școlilor de specialitate. Aceștia, independent acumulează informația de pe satelit despre starea vremii din regiune și stabilesc tabloul meteo pe care îl prezintă la TV.

#. Legea transmiterii audiovizuale din SUA este una destul de permisivă comparativ cu Codul Audiovizualului din Republica Moldova, însă radiodifuzorii recunosc că nu-și permit să contravină normelor legale, deontologice și morale, deoarece cel mai dur sînt penalizați de telespectatori/radioascultători, fapt ce este primordial pentru ei.

#. Comisarii Comisiei Federale pentru Comunicații (FCC) sînt aleși pentru un mandat de 5 ani. Amenzile oferite de FCC ajung la ordinul miilor de dolari pentru o abatere, ex: amenda maximă aplicată televiziunilor care au transmis în ore de maximă audiență celebra scenă cînd Janette Jackson a rămas cu pieptul gol la un concert, a fost de 550000 $. Potrivit legislației naționale, amenda maximă aplicată de CCA este de 5400 MDL.

#. Radiodifuzorii nu păstrează înregistrările emisiunilor difuzate, iar în cazul cererilor  exercitării dreptului la replică, radiodifuzorii rezolvă litigiile pe căi amiabile. Potrivit Codului Audiovizualului RM, radiodifuzorii sunt obligați să păstreze înregistrările cel puțin 30 de zile de la data emisiunii.

#. Licența de emisie se eliberează pentru o perioadă de 10 ani, iar în Moldova pentru o perioadă de 7 ani.

#.  Facultatea de Jurnalism de la Universitatea din Syracuse, New York instruiește 400 de studenți, a investit de curând 5 mln $ pentru dotarea tehnică a unui studiou TV, loc unde studenții creează reportaje, buletine de știri, transmisiuni live etc. Un an de studiu la această facultate este de 55000$.

Nu există norme care să reglementeze publicitatea și teleshopping-ul, fapt ce oferă independență totală radiodifuzorilor care pot să gestioneze spațiul publicitar după bunul său plac, iată de ce Departamentul vînzări al unui radio local poate fi alcătuit din 15-30 angajați, iar echipa redacției doar din 5-8 specialiști.

#. Jurnalismul pentru Pace – un nou curent promovat în presa americană, iar în instituțiile de învățămînt de profil se predă această materie. În SUA a fost înființată chiar și Asociația Jurnaliștilor pentru Pace.

#. Emisiunile pentru copii și cele cu caracter educativ pot fi susținute financiar din bugetul de stat.

#. Potrivit managerilor de TV și Radio din Syracuse, minusurile audiovizualului american sînt: lipsa luptei de opinii și lenevia reporterilor.

 

Activități în cadrul istituțiilor media PC: Cristina Mîțu
Activități în cadrul istituțiilor media PC: Cristina Mîțu

Concluzii și impresii

În timpul zecilor de întrevederi și vizitelor efectuate, am fost cucerită de maniera simplistă, responsabilă și inovatoare a domeniului. Modelul audiovizualului din Statele Unite ale Americii, pentru mine este un etalon al profesionalismului și al responsabilității față de public. Realizez că este o particularitate a societății americane, a mentalității și valorilor democratice, însă visez să pot declara că în Republica Moldova avem un audiovizual aproape perfect, unde sistemul să activeze impecabil și în favoarea cetățeanului. Am revenit cu mai multe idei care pot prinde în țara noastră și care ar reajusta la standarde înalte domeniul în care activez.

Programul Open World, mi-a permis să palpez sistemul audiovizual american de aproape, unde tronează libertatea presei și pluralismul de opinie, să trăiesc în ritmul societății americane, savurînd valorile democratice recunoscute de toți și să gust din profesionalismul care construiește o presă echidistantă, inovatoare și mereu în serviciul societății.

Țin să mulțumesc organizatorilor programului: Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova, Consiliile americane, facilitatorilor și translatorilor grupurilor, specialiștilor americani care au avut o deschidere deosebită și familiilor gazde unde am trăit adevărata viață americană!

Pentru mai multe detalii despre program vedem pe pagina Consiliilor Americane. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *