(vox) Ce cred tinerii despre abstinența de la sex până la nuntă?

Fotor01014120720
Foto:Ce cred tinerii despre abstinența de la sex până la nuntă? PC: colaj #diez

Abstinența de la sex până la ceremonia oficială de mariaj era, în toate timpurile, un aspect important în formarea unei familii corecte. #diez s-a informat referitor la ce părere au tinerii contemporani despre aceasta, trăind într-o societate în care principiile și valorile sunt altele. Vă oferim prilejul să aflați și opinia unui expert.

 

#1. Sergiu Coțofan (23 ani): „Personal, nu susțin o astfel de poziție, dar nici nu pot să zic că-i incorectă, pentru că fiecare hotărăște de sine stătător dacă merită sau nu, iar poziția dată are, eventual, și beneficiile sale. Pentru mine nu contează aceasta, ci probabil chiar aș prefera o parteneră experimentată. Virginitatea este considerată un lucru demn și frumos, chiar spiritual, dar în practică nu prea este cu folos (cu excepția lipsei riscului bolilor venerice, dar și aceasta nu e stabil, căci și viitorul soț/soție le poate avea). Consider că ambii parteneri ar trebui să aibă ceva experiență până la căsătorie, deoarece ar face viața împreună mai ușoară și mai interesantă.”

 

1268475_323274937818537_305246626_o


#2. Vlad Postică (17 ani):
  „Părerea mea este că abstinența de la sex, mai ales în secolul XXI, nu este necesară. Partenerii trebuie să se cunoască complet, atât la nivel sufletesc, cât și trupesc, pentru a iniția o căsnicie trainică, lipsită de orice probleme. Viața sexuală este un punct foarte important într-o relație, de care, într-o oarecare măsură, depinde continuitatea mariajului. Dacă nici un partener nu va fi satisfăcut, vor apărea probleme și certuri, care, în final, vor duce, cred eu, la divorț.”

 

 

 

10169370_886413698059442_7717493258376941775_n

#3. Agnesa Renița (18 ani): „Sigur că toți avem concepții diferite la acest capitol. Eu sunt de părerea că sexul este o componentă necesară ambilor parteneri. Atunci când sentimentele sunt într-adevăr neprihănite și naturale, acest moment de intimitate oferă o posibilitate unică de a-ți descoperi perechea. Pentru mine contează și cred că într-o relație, în timpul primului act sexual, e mai frumos când ambii parteneri sunt virgini. În așa mod, ei se vor învăța unul pe celălalt, ambii parteneri vor fi atenți și vor face ca clipele din timpul sexului să ofere plăcere, acesta fiind o adevărată descoperire pentru ei. Referitor la abstinența de la sex până la nuntă, pot spune că nu sunt de acord cu acest fapt, deoarece anume acest constituent, de cele mai multe ori, este cauza despărțirilor. Partenerii, fiind dezamăgiți din motivul unui act sexual ce nu oferă plăcere, sunt tentați să se implice în relații cu alte persoane, care le pot oferi mult mai mult în timpul sexului. Cu certitudine există opinii ce mă pot contrazice. Pentru unii sexul este o necesitate fiziologică, pentru alții o modalitate de a-și exterioriza sentimentele. Și pentru ca sexul să fie divin, este necesară doar dragostea și încrederea ambilor parteneri.”

 

1403013_10151939012207969_363209715_o
#4. Mihai Gladei (24 ani):
„După părerea mea, abstinența de la sex până la nuntă e un lucru bun, dar în practică nu e chiar aplicabil, chiar dacă din punct de vedere creștin, ar fi normal. Și, totuși, cred că doi tineri care se iubesc, ar trebui să aibă relații și până la căsătorie, fiindcă e o chestie de compatibilitate și dacă nu merge, atunci nu vei divorța, nu-i așa? Desigur că mi-aș dori să mă însor cu o virgină și cred că oricine și-ar dori, dar, în fine, nu asta contează până la urmă, ci atașamentul față de omul respectiv și ceea, ce rușii numesc: „родство душ” (din rusă: suflete pereche).

 

 

547132_526454860760750_1768608015_n#5.Victor (20 ani): „Susțin această idee, deoarece nu mi-ar fi plăcut să aflu că până la mine, potențiala mea soție a avut un anumit număr de parteneri sexuali. Totuși, virginitatea bărbatului nu contează atât de mult, experiența fiind importantă. Cuplul ideal este atunci când ei încep relația de la o vârstă fragedă, fac pentru prima dată sex și trăiesc toată viața împreună.”

 

####

Galina Lescodirector al Centrului de Sănatate Prietenos Tinerilor „Neovita”

„Înainte de a începe relațiile sexuale, tinerii ar trebui să se întrebe dacă aceasta coincide cu propriile valori și norme moral-spirituale, dacă au această dorință și dacă e decizia lor personală, pentru ca să nu fie un pas făcut din motiv că sunt presați, manipulați sau impuși să îl facă, indiferent de vârsta persoanei.

Chiar dacă legislația Republicii Moldova permite întreținerea relațiilor sexuale de la 18 ani, aceasta nu este o vârstă fixă. Decizia vine atunci când tânărul este suficient de matur. Totul depinde de valorile sale și este alegerea personală și conștientă a fiecăruia.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *