Trăiește visul american, aplicând la o școală de vară pentru studenți în California

9850_733879643295559_2061065318_n
Foto:Ediția din 2013 PC: Facebook/ Hansen Summer Institute

Studenții, care au mai puțin de 25 de ani, pot aplica la o școală de vară în California, prin intermediul unui program american, ce are ca scop crearea unei comunități internaționale de tineri lideri.

Hansen Summer Institute este un program internațional ce oferă studenților din toată lumea, experiență de leadership și colaborare internațională, printr-o serie de activități și ateliere, desfășurate pe durata a trei săptămâni. Scopul conferinței este ca, participanții să contribuie la crearea unui viitor mai sigur, prin prieteniile de durată pe care le vor lega. Aceasta va avea loc la San Diego, California, în perioada 29 iunie – 20 iulie, 2015.

Poți participa dacă:

# ai mai puțin de 25 de ani și cel puțin doi ani de studii universitare
# ai cunoștințe testate, în limba engleză
# ai pașaport internațional, cu viză pentru SUA

Costuri

Organizatorii vor acoperi cheltuielile legate de călătorie, cazare, mese și activități în cadrul programului. Participanții selectați sunt responsabili doar de obținerea vizei și banii proprii de buzunar.

Procedura de aplicare

Trebuie să completezi mai multe formulare:

#1. Formularele 1 – 4 – trebuie să le downloadezi, să le completezi și apoi să le trimiți prin email, organizatorilor.
#2. Formularele 5 și 6 – trebuie descărcate separat, trimise persoanelor care te recomandă, completate și apoi trimise către organizatori. Acestea vor fi însoțite și de scrisori de recomandare.
#3. Formularul 7 – poate fi semnat și în mod tradițional (nu doar digital) și ulterior scanat și trimis.
#4. Formularul 8 – aici îți poți lăsa ideile, legate de cele două zile de ateliere despre antreprenoriat.

Termenul limită de aplicare este 5 ianuarie, 2015.

Sursa: Mladiinfo

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *