Pentru ca să te descurci de minune în zona centrului orașului Chișinău pe data de 14 octombrie, #diez ți-a pregătit o serie de sfaturi cum să celebrezi corect Ziua Chișinăului, fără ca să pierzi timp în zadar.
#1. Înainte să ieși din casă, ai grijă să treci cu ochii peste programul de divertisment al concertului din centrul orașului. Aceasta îți va ușura crearea unui traseu comod.
#2. Dacă îi iei pe cei mici cu tine, alege cu grijă evenimentele. Evită zonele aglomerate, întrucât există posibilitatea să pierzi copii în mulțimea de oameni, sau să fiți toți ghemuiți într-o parte anume a zonei, fără a avea vreo șansă de a vă elibera mai rapid.
#3. Lasă-ți mașina acasă! Pentru Ziua Orașului, cea mai bună alegere este transportul public sau mersul pe jos. Oricum, urmărește punctul #1 pentru stabilirea traseului tău și gândește-te la timpul aproximativ, ce-ți va fi necesar pentru a merge spre diferite regiuni ale zonei centrului sau ale orașului.
#4. Nu-ți lua cu tine foarte multă mâncare! În această zi frumoasă lucrează toate cafenelele, barurile și restaurantele din zonă. Însă, în astfel de zile localurile, de obicei, sunt arhipline, așa că nu lenevi și comandă din timp o masă în localul tău preferat pentru toată familia. De asemenea, în zona centrului vor fi o mulțime de gherete cu produse tradiționale: plăcințele, vin, prăjituri și altele.
#5. Evită să consumi mâncăruri cu carne! Să nu uităm – localurile sunt arhipline de Ziua Orașului, și cât de iscusiți nu ar fi bucătarii noștri, există riscul ca mâncarea să fie făcută în grabă și să nu fie prăjită/ coaptă/ fiartă cum trebuie. În rezultat – indigestie, dureri de stomac. Același lucru se referă și la băuturile făcute pe loc în gheretele mobile.
#6. Nu uita de hoții de buzunar! Această zi frumoasă ar fi drept o mană cerească pentru hoți, iată de ce trebuie dinainte să plănuiești unde îți vei păstra finanțele. Cele mai nesigure locuri sunt buzunarele din spate și din față de pe sacouri. Dacă ai buzunare cu fermoar, pune-ți banii acolo și nu lenevi să închizi de fiecare dată buzunarul. De asemenea, ai grijă de geanta ta.
#7. Alege încălțăminte comodă! Mulți uită că de Ziua Orașului traseul poate fi mai lung decât pare. Mai ales domnișoarele, care dorind să arate cât mai bine posibil, poartă încălțăminte pe tocuri.
#8. În unele zone, telefonia mobilă ar putea lucra prost! Iată de ce, înțelege-te din timp cu prietenii și rudele unde vă veți întâlni. Și nu uita să ai ceva bani pe cont, să nu să se întâmple că nu-ți poți nici un taxi să chemi.
#9. Cea mai importantă regulă: trezește sărbătoarea din tine, crează dispoziție bună pentru a petrece un timp minunat.