(foto) PLDM s-a lansat astăzi în campania electorală

pldm12oct14a2
Foto:PC: PLDM

Partidul Liberal Democrat din Moldova s-a lansat astăzi oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Evenimentul a avut loc la Sala Polivalentă din Chişinău şi a întrunit peste 6 mii de membri şi susţinători ai PLDM. Sloganul PLDM este „ÎNAINTE, spre un viitor european!”

În discursul său, preşedintele PLDM, Vlad Filat a menţionat că, de fapt, startul campaniei a fost dat acum 7 ani, odată cu crearea partidului. După ani de izolare, stagnare şi dictatură comunistă, PLDM s-a angajat să schimbe în bine lucrurile în ţară şi să mişte Moldova înainte, spre Europa.

„Noi am dat doar startul. Destul cât am mers pe drumuri vechi, distruse şi înguste, pe drumurile comuniste care nu duceau nicăieri. Noi am început să construim autostrăzi. Destul cu înşelăciunea la examene, destul cu corupţia din poliţie. Dar mai presus de toate, am început să mişcăm Moldova spre un viitor european. Am semnat Acordul de Asociere şi de Liber Schimb. Este meritul tuturor cetăţenilor care ne-au dat mandatat să mişcăm ţara înainte. Efortul este al întregii echipe”, a accentuat Vlad Filat.

Liderul PLDM a subliniat că alegerile din 30 noiembrie ne oferă două opţiuni: „de a merge înapoi, cu cei care nu vor un viitor european sau de a merge înainte, cu cei care au început deja să construiască acest viitor”.

„Cea mai mare schimbare pe care o va aduce PLDM este un viitor european pentru copiii noştri. Europa nu este o dogmă. Europa este parte din ADN-ul nostru”, a spus Vlad Filat şi a menţionat că PLDM are un plan concret privind dezvoltarea Republicii Moldova – Planul 2020.

„Planul 2020 detaliază obiective clare de creştere a ratei de ocupare a forţei de muncă; conţine paşi reali de îmbunătăţire a educaţiei; descrie măsuri pentru înteţirea luptei împotriva corupţiei, dar, mai presus de toate, Planul 2020 oferă o foaie de parcurs cu o destinaţie foarte concretă: Republica Moldova – membru cu drepturi depline al UE până în 2020! Şi dacă vreţi pentru copiii voştri un viitor european, atunci vreţi PLDM”, a declarat Vlad Filat.

Liderul PLDM a anunţat că, după scrutinul din 30 noiembrie, candidatul liberal-democrat la funcţia de prim-ministru va fi prim-vicepreşedintele formaţiunii, Iurie Leancă, pe care l-a felicitat pentru modul în care conduce Guvernul.

La rândul său, Iurie Leancă i-a mulţumit lui Vlad Filat pentru încrederea acordată şi a spus că este pregătit pentru un nou mandat, astfel ca viitorul european să devină o realitate.

„De cinci ani de zile, PLDM schimbă soarta ţării. Am demonstrat că PLDM este generatorul schimbărilor. Este partidul care transformă şi modernizează Moldova. PLDM s-a afirmat ca o echipă matură şi responsabilă, o echipă care vrea stabilitate, pace şi solidaritate”, a menţionat Iurie Leancă.

Vicepreşedintele PLDM, Liliana Palihovici, vicepreşedinte al Parlamentului, a venit cu un mesaj special către femeile din R. Moldova, menţionând contribuţia PLDM la majorarea cotei de reprezentare a lor în legislativ. „Pe listele PLDM sunt 37 de femei. Momentul în care, în politică, vom avea un echilibru este din ce în ce mai aproape, dar aceasta depinde foarte mult de implicarea femeilor”, a spus vicepreşedintele PLDM şi a adresat un apel celor prezenţi. „Adunaţi-vă toată energia şi hotărârea şi să mergem înainte, spre un viitor european al copiilor noştri şi al acestei ţări”, a spus Liliana Palihovici.

Vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ, a menţionat că astăzi Moldova stă în faţa unor oportunităţi fără precedent. „Am bătut cu insistenţă şi ni s-au deschis uşi. Ne rămâne doar să intrăm şi să păşim cu încredere în lumea modernă a valorilor europene”, a spus Streleţ.

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a menţionat că, prin eforturile depuse de PLDM, Moldova este, astăzi, o ţară europeană. „Politica noastră externă este una previzibilă, corectă şi are la baza interesul naţional. Acum, PLDM îşi propune un nou obiectiv ambiţios – Republica Moldova trebuie să lanseze negocierile de aderare la Uniunea Europeană”, a spus Natalia Gherman.

Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, a evocat faptul că niciun partid nu a pus problema educaţiei la fel de tranşant şi deschis, precum a făcut-o PLDM. „Am reuşit să aducem educaţia pe agenda societăţii. Am iniţiat reforme complicate, dar absolut necesare şi este foarte important să nu ne oprim aici”, a spus Maia Sandu.

Prim-vicepreşedintele Tineretului Liberal Democrat, Mihaela Spătaru, a încurajat tinerii să ofere suportul lor liberal-democraţilor. „Noi suntem cei care vom beneficia cel mai mult de apropierea de UE, de standarde de calitate, de locuri de muncă acasă, de oportunităţi de dezvoltare”, a spus candidatul PLDM la funcţia de deputat.

Vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, a accentuat, la rândul său, că alegerile din 30 noiembrie nu vor fi simple. „Nu va fi o bătălie politică între partide, va fi o bătălie politică pentru viitorul european al ţării noastre, pentru viitorul copiilor şi ralierea la civilizaţie a Republicii Moldova, care poate fi câştigată doar de PLDM”, a spus Pistrinciuc.

La finele evenimentului de lansare în campania pentru parlamentare a PLDM, Vlad Filat a adresat celor prezenţi îndemnul de a-şi folosi toată energia pentru a aduce marile schimbări de care Republica Moldova are nevoie.

pldm12oct14a8

pldm12oct14a15

pldm12oct14a10

pldm12oct14a11

pldm12oct14a3

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *