[Toamna] #1. Cutreieră Codrii

collage
Foto:Colaj #diez.

Dacă ieși rar din Chişinău, practic, nu ai de unde vedea Codrii. Însă dorinţa lăuntrică de „a pleca prin păduri cântând” poate apărea numai dacă îi vezi în toată măreția.

Așa că echipa #diez te provoacă să cutreieri codrii. Lista cu cele „10 lucruri pe care să le faci în această toamnă” o găsești aici.

Codrii au început să mă fascineze după lectura lui Ion Druță și în timpul călătoriilor la Ungheni cu trenul. Pe fereastră vedeam cum pătura de copaci seculari acoperă văile Moldovei, fără să dau de început sau sfârşit. De atunci, mi-am zis că măcar pe câteva ore mă voi aventura în acest desiş verde.

Astfel, am petrecut patru ore în Codrul de lângă satul bunicii mele şi vrea să vă împărtășesc un pic din umila mea experienţă. Ridicatul dealurilor e foarte anevoios, însă coborâtul pe o vale abruptă e din cale afară de incomod. Febra musculară apare anume de la efortul de a frâna. În drum, numaidecât să vă luaţi apă şi nişte snack-uri, nu de alta, dar când veți ajunge în vârful unui „munte” (dealul ăla chiar aşa pare), priveliştea merită savurată ceva mai mult timp. O cușmă sau o haină cu glugă e necesară, fiindcă acolo mai bate şi vântul. Poteca pe care am pornit nu trecea doar prin desiş, pe drum am văzut livezi cu mere şi coarne,  câmpii cu flori, iazuri cu pescari, aşa că plimbarea nu va semăna cu o încercare de ultimate survival, dar cu o revenire la rădăcini.

Liniştea pe care o găseşti în pădure e diferită de cea din oraş. În mod normal, liniştea înseamnă absenţa sunetelor, un vacuum calm fără distrageri auditive. Însă natura îţi poate oferi pace alături de ciripitul păsărilor, a vuietului de vânt, a foşnitului frunzelor, poate chiar datorită lor. Da, o astfel de escapadă poate fi făcută şi într-o pădurice alături de casa ta. Dar nimic, chiar nimic nu se compară cu urmarea unei chemări interne,  – ce vine parcă din pământ şi din strămoşi – să cutreieri codrii, măcar şi pe patru ore.

O parte a Codrului din r. Ungheni.
O parte a Codrului din r. Ungheni.
La începutul călătoriei. Pădurea dintr-un sat al r. Ungheni.
La începutul călătoriei. Pădurea dintr-un sat al r. Ungheni.
Priveliștea unui câmp din r. Ungheni.
Priveliștea unui câmp din r. Ungheni.
Măcieș.
Măcieș.
Priveliștea unui câmp din r. Ungheni.
Priveliștea unui câmp din r. Ungheni.
Poteca dintr-o pădure spre alta.
Poteca dintr-o pădure spre alta.
Un selfie cu floare la ureche.
Un selfie cu floare la ureche.
Vederea de la înălțime spre un sat din r. Ungheni.
Vederea de la înălțime spre un sat din r. Ungheni.
Vederea de la înălțime spre Codrul și livezile din r. Ungheni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *