Oleg Brega: Un candidat independent are șanse reale să acceadă în Parlament

olegbrega2
Foto:Oleg Brega alături de câteva persoane care au semnat pentru el PC: Oleg Brega

Activistul Oleg Brega, care dorește să se înscrie în Cursa Electorală și mai are nevoie de 1.700 semnături pentru a fi înregistrat fiind candidat independent, a spus mai multe despre intențiile sale pe curaj.net.

– Ce șanse are un candidat independent, chiar și foarte notoriu, să acceadă în Parlamentul moldav?

#AlegBrega: Șanse reale, în pofida barierelor birocratice impuse prin Codul Electoral și pragul pe care încă niciun candidat independent nu l-a trecut. Dacă reușesc, voi fi, probabil, cazul excepțional care confirmă teza precum clasa politică moldovenească se păzește cum poate de concurenții neafiliați.

– Oleg Brega în calitate de politician se va deosebi radical de Oleg Brega activistul civic rebel?

#AlegBrega: Cel mai degrabă nu voi schimba nimic, nici discursul, nici ținuta vestimentară. Nu cred că la Parlament trebuie neapărat să mergi cu mașina, la cravată, cu pantofi lucioși. Eu voi merge cu bicicleta sau cu transport public, cu haine în care să mă simt comod, vara, chiar și cu sandale și șosete, chit că asta scandalizează pe mulți și pe multe. Mai important e ce face și ce spune alesul poporului, nu ambalajul care apare la televizor. Activismul meu civic se va radicaliza, pentru că acolo nu voi mai fi printre cetățeni de rând loiali sau funcționari publici comozi, vinovați doar pentru lașitate, acolo voi fi un rebel între crocodili și rechini, între factori de decizie cu impact major asupra vieții celor din jur, va trebui să afișez ghiare mai mari, colți mai incisivi ca să pot concura cu ei la tribuna centrală sau la microfoanele din sală.

Din ceea ce nu se va vedea la TV, vor fi, probabil, nopți nedormite sau timp liber lipsă ca să citesc sutele de proiecte de lege din fiecare sesiune parlamentară, ca să nu votez orbește cum o fac cei din majoritatea guvernamentală sau să refuz votarea fără explicații, cum fac cei din opoziție. Voi aloca mai mult timp consultărilor publice sau private cu experți.

– Cum poate schimba ceva în Parlament, în starea de lucruri în general un deputat independent?

#AlegBrega: Prin proiecte de legi necesare, cerute de societate, care să nu poată fi refuzate de majoritate la votarea în plen sau în comisii, dar asta e cam utopic în condițiile unei societăți civile amorfe, fără inițiative și fără voință, în situația când clasa politică e o caracatiță mafiotizată cu tentacule de diferite culori politice, dar cu comportament de clan, astfel, oricâți independenți ar nimeri în legislativ, ei/ele vor fi mereu în opoziție. Dar și această ipostază presupune o mulțime de instrumente democratice de impunere a schimbării spre bine: amendamente, luări de cuvânt, interpelări, sesizarea Curții Constituționale și a altor instituții de drept etc.

– Ești cunoscut în societate ca un militant activ pentru drepturile omului. Cum te vei manifesta în forul legislativ suprem la problematica în cauză?

#AlegBrega: Drepturile omului vor rămâne preocuparea mea de bază, egalitatea în fața legii, diversitatea socială vor rămâne ca reper în toate spusele și faptele mele de ales al poporului.

– În ce măsură crezi că amendarea cetățenilor pentru neprocurarea poliței medicale reprezintă o încălcare a drepturilor omului?

#AlegBrega: Acesta este un atentat direct la adresa drepturilor omului, sfidează libertatea de alegere a individului, îi este impus un serviciu de stat care nici măcar nu este un monopol legal, deci omul poate alege să se consulte ori trateze la o clinică privată sau să nu se trateze deloc, în aceste circumstanțe, este absolut nejustificat să obligi pe cineva să procure anume serviciile de la stat, mai ales că nu sunt foarte calitative și nici populare, iar prețul poliței crește de la an la an, întrecând cu mult coșul minim de consum și puterea de cumpărare a populației pauperizate. Ce mai mult are de suferit cetățeanul sărac, fără loc de muncă, cel care are venituri sporadice, sezoniere, cei care muncesc peste hotare și beneficiază cel mai puțin de sistemul medical autohton. Cu atât mai aberantă și nedreaptă e situația atestată în ultima vreme când oamenii au conturile în bancă sechestrate, le sunt înghețate accesul la pașaport și alte acte de identitate, le sunt luate obiecte din casă pentru achitarea datoriei sau, culmea cinismului și a injustiției, sunt arestați și ținuți la închisoare pe bani publici, pentru că n-au contribuit la bugetul de stat de medicină!

– Dacă vei ajunge în Parlament, vei ataca la Curtea Constituțională legea cu privire la asigurarea medicală obligatorie, ca oamenii să nu mai fie amendați ori chiar închiși la pușcărie pentru că nu au poliță?

#AlegBrega: E de mirare că niciunul din cei 101 de aleși ai poporului nu au reacționat astfel la multiplele proteste stradale cu acest subiect, la multe dintre care am participat și eu, evident, dacă aș avea acest instrument, l-aș folosi, ca să obțin anularea unui act normativ neconstituțional.

– Chiar dacă în sistemul juridic au loc abuzuri foarte grave, deputații nu par să-și manifeste îngrijorarea față de starea de lucruri creată, probabil pentru că pe ei nu-i paște pericolul, datorită imunității parlamentare de care se bucură. Vom avea în Parlament o voce disonantă, în persoana lui Oleg Brega, sau ne resemnăm moldovenește, cu proverbe tradițional înțelepte, de genul „Cu o rândunică nu se face primăvară”?

#AlegBrega: Am arătat că un cetățean poate fi activ, eficient chiar și într-un stat cu regim autoritar, am putut să mă arăt activ, implicat și ca jurnalist, artist-cineast, ca lider și membru de ONG am putut să mă evidențiez din mai de alte organizații ale societății civile, sper că și în calitate de ales al poporului voi putea fi un exemplu de politician responsabil, prezent acolo unde e nevoie de legi noi, mai bune. Dacă acest comportament al meu va fi contagios și alți cetățeni implicați politic vor urma exemplului meu, am putea forma astfel un stol de rândunele pe care primăvara nu-l va mai putea ignora.

Mai multe puteți vedea pe curaj.net

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *