Investiţii de circa 12 milioane de lei sunt necesare pentru a reconstrui şi a aduce la starea lor iniţială Scara Cascadelor şi rotonda din Parcul Valea Morilor din Chişinău.
Şeful Direcţiei construcţii capitale, Roman Sofroni, a declarat că municipalitatea nu dispune de asemene bani, de aceea urmează să fie organizată o licitaţie publică pentru a găsi un partener privat, scrie IPN.
Roman Sofroni a spus că proiectul de reconstrucţie prevede şi restabilirea iluminatului, spaţiilor verzi, a havuzurilor şi rezervoarelor de stocare a apei. Lucrările fac parte dintr-un proiect mai mare, care presupune reconstrucţia întregului parc. Astfel, în următoarea etapă ar urma să fie reconstruite şi scările dinspre Universitatea de Stat şi să fie consolidate terenurile împotriva alunecărilor de teren. Ultima parte a proiectului vizează Teatrul de Vară, care de asemenea va fi reconstruit.
Parcul Valea Morilor şi lacul din această zonă au fost amenajate în anul 1952. Suprafaţa întregii zone este de 102 hectare. Primăria a cheltuit în ultimii ani peste 70 de milioane de lei pentru lucrările de curăţare a lacului.