(foto) Destinaţii ideale din Europa pentru vacanţa de toamnă

Couple Taking a Picture of Themselves
Foto:PC: destinationtravl.com

Nu fi deprimat că nu ai avut concediu în vară, şi toamna sunt multe de văzut.

Nu trebuie să îţi faci sânge rău văzând pe Facebook că prietenii tăi s-au distrat toată vara la munte sau la mare, în timp ce tu ai fost obligat de şeful tău să vii în fiecare zi la birou pentru că, nu-i aşa?, chiar este nevoie de tine.

Mai bine ai profita la maxim de această perioadă care este îndeajuns de călduroasă pentru a fi propice călătoriilor, însă mult mai puţin aglomerată, potrivit GQ.

Barcelona

PC: gq.ro
PC: gq.ro

Ştim că ţi-ai dorit dintotdeauna să o vizitezi. Iată, acum e momentul perfect. După câteva zile sau chiar săptămâni în care ai apucat să vizitezi Sagrada Familia, Parcul şi Palatul Guell, Castelul Celor Trei Dragoni, stadionul Camp Nou sau Muzeul Naţional de Artă al Cataloniei, vei uita complet că nu ai apucat să te bucuri de vară.

Dubrovnik

PC: gq.ro
PC: gq.ro

Dacă îţi doreşti o călătorie care să nu te coste exagerat de mult, însă pe care să fii sigur că o vei ţine minte, destinaţia perfectă este Dubrovnik, un orăşel din Croaţia situat pe ţărmul Mării Adriatice. Este un oraş cu o istorie bogată, care se poate citi de pe zidurile fortăreţelor construite pe stânci şi, pe lângă asta, cu o bucătărie locală extraordinară.

München

PC: gq.ro
PC: gq.ro

Capitala Bavariei este un oraş care merită vizitat oricând, însă toamna este cel mai bun moment pentru a face asta. Cum adică “de ce”? De la sfârşitul lunii septembrie până la începutul lui octombrie are loc Oktoberfest, una dintre cele mai mari serbări populare din lume şi, probabil, cea mai “scăldată” în bere de calitate.

Istanbul

PC: gq.ro
PC: gq.ro

Oraşul de pe două continente este locul în care aerul vechi şi cel modern se îmbină perfect. Aici poţi vizita Palatul Topkapi, Moscheea Albastră, Palatul Dolmabahçe, Palatul Beylerbey sau Muzeul de Arheologie. Şi, evident, nu uita să dai cel puţin o tură pe la bazar.

Londra

PC: gq:ro
PC: gq:ro

Nu trebuie să te sperii de ceea ce ai auzit despre Londra. Într-adevăr, este un oraş destul de scump, iar şansele de a prinde o ploaie sunt ceva mai ridicate decât în alte capital, însă asta nu ar trebui să te împiedice câtuşi de puţin să îl vizitezi. Principalul motiv este că ai extreme de multe obiective de vizitat. Dintre ele, menţionăm doar câteva: Catedrala Westminster, Palatul Buckingham, Turnul Londrei sau Catedrala St. Paul.

Roma

PC: gq.ro
PC: gq.ro

Capitala Italiei este un oraş care emană cultură prin toţi porii. Sunt atât de multe de văzut la Roma încât dacă închizi ochii şi o iei într-o direcţie întâmplătoare, e imposibil să nu îţi iasă în cale ceva care merită vizitat. După ce ai atins cât mai mult obiective, opreşte-te la un restaurant cu specific local. Va fi, probabil, cea mai bună masă pe care ai luat-o vreodată.

Paris

PC: gq.ro
PC: gq.ro

Paris, mon amour! Acest oraş te face de îndată ce ai ajuns să te simţi de parcă eşti de-al casei (nu degeaba se spune că, indiferent de unde provine fiecare, cu toţii avem două ţări: cea în care ne-am născut şi Franţa). Plimbă-te pe străduţele sale boeme, bea un pahar de vin bun şi… mai era ceva… a, da, parcă era şi un turn care merită văzut.

Glasgow

PC» gq.ro
PC» gq.ro

Al treilea oraş ca mărime din Marea Britanie şi cel mai mare din Scoţia ar trebui să se găsească neapărat pe lista ta de opţiuni. Este uşor de explorat, fiind destul de compact, iar cea mai bună modalitate de a face acest lucru este plimbatul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *