MentorMe are misiunea de a conecta mentori – persoane stabilite peste hotarele Moldovei cu liceeni care aspiră să-și facă studiile peste hotare sau studenți care învață peste hotare și au nevoie de asistență. Azi o să o cunoaștem pe Liliana Caisîn, care va oferi mentorat tinerilor ce își doresc să-și urmeze studiile în Germania.
Liliana Caisîn este o tânără din Moldova care și-a urmat studiile în țară şi în Germania. În Moldova, Liliana a absolvit Facultatea de Filologie, cu specialitatea Limba şi literatura română şi germană a Universităţii Pedagogice de Stat «Ion Creangă», iar în Germania a urmat o altă facultate, şi anume Facultatea de Studii Economice şi Sociale a universităţii Otto-Friedrich din oraşul Bamberg. Actualmente tânără a revenit acasă și activează în calitate de Manager de Dezvoltare în compania DAAC System Integrator.
De ce ai ales să-ți continui studiile în afara țării?
Hotărârea de a studia în altă țară, și anume în Germania, am luat-o încă la începutul anului doi de studii în Chișinău. Învățam o limbă străină şi îmi dădeam bine seama că pentru a o cunoaște la un nivel avansat, este nevoie să mă aflu țara limba căreia o studiez. Primul pas l-am făcut când sora mea mi-a propus să aplic pentru o bursă de un an în Bamberg şi să particip într-un program de schimb la universitatea din acest oraş. Am urmat sfatul surorii mele şi am aplicat, iar în mai 2007 am primit noutatea bună că pot să merg în Germania la studii pentru un an. După ce am absolvit primul an, am luat hotărârea de a aplica la un studiu complet, pentru că mi-a plăcut sistemul şi calitatea studiilor. Am fost acceptată la facultatea dorită şi apoi a urmat un drum lung şi anevoios, pentru că paralel am absolvit şi facultatea din Chișinău. Aşa că, mai întâi am ales să merg pentru a învăța limba, iar dorința de a studia acolo a venit pe parcurs.
Ce diferențiază sistemul educațional din Germania de cel din Moldova?
Sistemul educațional din Germania se deosebește foarte mult de cel din Chișinău. Începând de la faptul că nu există un orar, care atârnă undeva şi fiecare merge la orele, care sunt indicate. Ține de responsabilitatea fiecăruia să-şi organizeze cursurile în aşa fel încât să reușească să completeze parcursul de studii în timpul stabilit de universitate. Am apreciat acest lucru, chiar dacă la început crezi că te afli într-un labirint, deoarece te face să fii mai responsabil şi mai organizat. Alt aspect, care mi-a plăcut era că suportul de curs, toate materialele puteau fi ușor accesate pe o platformă online, astfel puteai să te pregătești înainte de lecție, iar în timpul lecției doar să faci notițe. Majoritatea examenelor sunt în scris, şi e necesar să te înscrii în prealabil online, de altfel nu poți să-l susții. Rezultatele examenelor se afișează pe o platformă online. Dacă nu ai reușit să susții un examen de trei ori, ești exmatriculat fără posibilitate de restabilire şi nu mai eşti acceptat la nici o altă universitate, cel puțin în același land, la specialitatea de la care ai fost exmatriculat. Partea bună este că te simți mai liber acolo, nu se face apelul la lecții şi dacă reușești la examen sau nu, ține de responsabilitatea ta. Sistemul de notare este, de asemenea, diferit. Nota maximă este 1.0, iar nota minimă – 4.0. La universitate în Bamberg există pur şi simplu mai multe posibilități, una fiind faptul că universitatea are foarte multe parteneriate cu universități din alte țări. Astfel, am reușit pe parcursul studiilor să particip la programul ERASMUS şi să studiez două semestre la Universitatea Jean Moulin Lyon III din Lyon, Franţa. A fost, de asemenea, o experiență de neuitat.
Care au fost principalele provocări pe care le-ați întâmpinat odată ajunsă în Germania și cum le-ai făcut față?
Prima provocare a fost că te pomenești singur într-un mediu necunoscut şi ai impresia la început că ești pierdut. Asta, însă, se repară foarte ușor, deoarece din primele zile se organizează întâlniri cu toți studenții străini şi e foarte ușor să-ţi creezi un cerc de prieteni. Mai există bariera lingvistică, deoarece există teama că nu vei fi înțeles corect sau că vei face greșeli. În aşa cazuri trebuie să uiți de perfecționism şi să accepți că uneori poți să greșești. Este important să vorbești, abilitatea de a vorbi fluent şi corect vine cu timpul, principalul este să treci peste teama de a nu greși şi să ţii minte că nu greșește numai cel ce nu face nimic. În rest, chiar dacă apare vreo problemă, vor exista întotdeauna oameni, care pot să te ajute. La universitate există oficii speciale, care au întotdeauna un răspuns la întrebările legate de studii, de exemplu ce cursuri şi în care semestru să alegi, când să mergi pentru un semestru sau două în străinătate, ce posibilități există. În afară de aceasta, toți studenții străini se pot adresa la Oficiul Internațional, unde vor găsi întotdeauna oameni drăguți şi gata să dea o mână de ajutor.
Ai regretat vreodată că ai plecat din țară?
Am fost plecată din țară pentru 6 ani, dar nu am regretat niciodată, mai mult, îndemn pe fiecare, care are posibilitatea să meargă la studii sau la stagiu în străinătate, să nu ezite, este o experiență de neprețuit. În afară de faptul că înveți o nouă limbă, cunoști altă cultură, răspunzi multor provocări, se produc şi schimbări radicale din punct de vedere personal. Cunoscând diferiți oameni, care vin din diferite culturi, înveți să devii mai tolerant, se schimbă viziunea asupra multor lucruri, începi să percepi multe lucruri altfel, prioritățile se schimbă. De asemenea, responsabilitatea crește, iar fără o bună organizare nu reușești nimic, deoarece deseori trebuie să îmbini studiile cu un mini-job, pentru a putea face față tuturor cheltuielilor. Chiar dacă a fost greu la început, şi pe parcurs au mai apărut greutăți, niciodată nu mi-a venit ideea să renunț, găseam întotdeauna o soluție şi dorință să merg mai departe.
Ce te-a determinat să aplici drept mentor pentru o nouă generație de studenți moldoveni?
Dorința de a fi mentor am avut-o cred că dintotdeauna. Îmi plăcea mereu să ajut pe cineva dacă avea vreo întrebare organizatorică legată de universitate sau de cămin. Pe studenții noi îi recunoști îndată după privirea pierdută şi atunci vine dorința de a-l ajuta. Eu am mai avut posibilitatea să ofer ajutor, chiar dacă nu era în cadrul unui program anume. E plăcut să vezi roadele muncii tale, pentru că se investește timp, energie, chiar dacă poate nu se vede la început. Pentru mine acest program de mentorat este ca un schimb de experiență, e un fel de win-win, eu ofer ceva, iar în schimb cunosc persoane noi, de la care sigur ai ce învăța.
În Moldova programele de mentorat sunt încă într-o fază incipientă. În opinia ta, cât de mult contează disponibilitatea unui mentor pentru dezvoltarea personală și profesională a unui individ?
Importanța unui mentor este incontestabilă. Să ai pe cineva, care nu te lasă să faci aceleași greșeli, pe care el deja le-a făcut şi care îţi sugerează cum să faci anumite lucruri mai bine, este de neprețuit. Un simplu sunet pe Skype sau un sms îți poate oferi răspunsul la întrebarea ta şi îți poate oferi soluția, de care ai nevoie.
Care crezi că este rolul studențimii moldovenești care a luat drumul străinătăților în dezvoltarea Republicii Moldova?
Rolul studențimii, care a obținut o experiență bogată în străinătate, este în primul rând, de a genera noi idei şi de a găsi oameni gata să-i ajute să implementeze aceste idei. La noi lipsesc multe lucruri, care deja există în țările, unde mulți tineri de la noi îşi fac studiile. Tinerii trebuie să încerce să aducă aceste lucruri la noi şi să le promoveze astfel ca ele să fie acceptate.
Deseori cei care pleacă peste hotare sunt acuzați de lipsa de patriotism. Ce înseamnă a fi patriot pentru tine?
Să fii patriot nu înseamnă deloc să fii pur şi simplu în ţara ta şi să nu faci mai mult nimic. Pentru mine e mai patriot cel, care aflându-se în străinătate, știe cum să reprezinte țara, cum să-i promoveze imaginea. Mulți nu cunosc nimic despre noi, unii nici nu știu unde este locul nostru pe hartă. Ţine de datoria noastră să reprezentăm țara așa, ca cineva să aibă dorința să o viziteze. De exemplu, eu eram mult timp unica studentă din Moldova, care îşi făcea studiile în Bamberg, iar în Franța am participat la Programul Jeaunes-Ambassadeurs organizat de Camera de Industrie şi Comerț din Lyon şi eram unica participantă din Moldova. Fiind unica, eram datoare pur şi simplu să reprezint țara aşa cum se cuvine.
Care sunt prognozele tale referitor la perspectivele Republicii Moldova?
Republica Moldova are de parcurs încă un drum lung şi anevoios pentru a atinge nivelul de dezvoltare din alte țări, Germania de exemplu, e ţara, pe care o cunosc mai bine. Cu toate acestea, cred că țara noastră se află pe drumul drept, se stabilesc relații cu Uniunea Europeană, se implementează reforme în diferite domenii, rămâne doar să le acceptăm şi să acționăm conform lor. Perspectivele Moldovei sunt luminoase, mentalitatea noastră trebuie un pic doar să se schimbe, dar cu atâția tineri cu experiență bogată din străinătate, cred că e posibil orice.
Ce ar trebui să se schimbe acasă pentru ca mai mulți tineri să revină în Moldova?
Când am revenit acasă nu m-am gândit la ce trebuie să se schimbe ca să revin. Ce mi-aş dori să fie altfel la noi: un sistem de transport public pus la punct, străzi mai curate, posibilități mai multe. Cred că acestea şi încă poate multe alte lucruri le așteaptă şi alți tineri, care cu siguranța îşi doresc să se întoarcă acasă. Există desigur şi tineri, care nu doresc să se întoarcă şi asta nu din cauza că la noi lipsesc atâtea, dar care s-au integrat în altă țară, şi-au creat o viață acolo şi nu vor să înceapă totul de la zero aici. După ce trăiești mult timp în altă țară, involuntar accepți multe lucruri, te schimbi şi trăiești într-o oarecare măsură după regulile de acolo şi întoarcerea acasă nu e întotdeauna ușoară.
Mai multe detalii despre programul de mentorat MentorMe poți citi aici.