Suntem la început de toamnă și e timpul să ne pregătim pentru zilele cu mai puține grade în termometru. Brandul autohton Georgette și-a prezentat, la sfârșitul săptămânii precedente, cea mai recentă colecție pentru toamnă/iarnă 2014-2015 ce poartă semnătura creatoarei Geta Mir.
Evenimentul de lansare s-a desfășurat pe terasa interioară a unui hotel din Capitală, în cadrul cărui a fost prezentată și cea mai recentă colecție a brandului pentru copii – Creme Brulee. Creatoarea Georgeta Mir a rămas fidelă stilului său, în colecție regăsindu-se rochii, bluze, pantaloni, malete, paltoane și fuste cu imprimeuri florale, croieli simple și foarte feminine. Astfel, vei găsi cu ușurință ținute pentru orice ocazie – fie că mergi la serviciu, la o întâlnire sau la o petrecere.
În noua colecție Georgette toamnă-iarnă 2014-2015 se regăsesc rochii drepte, rochii „midi” tipul anilor 50 cu fustele largi, dar și câteva paltoane în care te vei simți comod și în centrul atenției în sezonul rece. Fustele vaporoase au fost combinate perfect cu o maletă din lâniță. Stofa predominantă în colecție este viscoză și lâna.
Brandul Georgette oferă clientelor sale pentru sezonul de toamnă-iarnă 2014-2015 piese vestimentare inspirate şi accesibile, potrivite oricărei femei, indiferent de vârstă, ocupație sau interese.
Vezi mai jos noua colecție a brandului autohton: