Un eveniment important, ce a accentuat valoarea cărții s-a desfășurat în capitală recent, în perioada 31 august – 4 septembrie, în incinta Bibliotecii Naționale a Moldovei, numit Salonul Internațional de Carte.
În cadrul acestui salon a fost deschisă și o expoziție cu vânzare, unde fiecare amator al lecturii a avut posibilitatea să achiziționeze cărți de diverse domenii, cu o mică reducere a prețului. Au fost expuse exemplare diverse de la editura Arc, Știința, Adevărul, Epigraf, Vicovia, ș.a.
Persoanele responsabile de comercializarea cărților ne-au relatat observările sale personale cu privire la cele mai populare cărți printre vizitatori.
„Cele mai întrebate cărți, pe care le promovăm, de fapt, la acest eveniment sunt „Fluturi” de Irina Binder și „Călăuză în familie”. Cea prima menționată este populară în mare parte printre reprezentantele sexului frumos, de peste 18 ani. Cea de a doua este achiziționată cel mai des pentru a fi oferită în dar la o ceremonie de familie, gen nuntă sau cumătrie”, ne-a spus Valentina Bargan, editor la librăria online Bestseller.
„Cele mai solicitate cărți de până acum au fost din colecția verde „100 de cărți pe care trebuie să le ai în bibliotecă”, cele din colecția roșie „101 cărți pe care trebuie să le citești într-o viață”, mituri și legende pentru copii, delicii în bucătărie. Cel mai mult a fost întrebată literatura care se studiază în licee, deoarece la noi se pot găsi volumele necesare. În cadrul acestei expoziții cu vânzare toate exemplarele au avut scutire de preț și promoții”, a afirmat Daniela Drăgan, manager la Adevărul.
Am întâlnit câțiva tineri însetați de lectură, printre care și Ana-Maria Osadci: „Am venit astăzi aici să îmi cumpăr niște cărți. Sunt interesată de psihologie, dar aș fi încântată să găsesc și ceva scris de Dostoevski. Am ales deja o carte, numită „Timpul lui Eminescu”, semnată de Andrei Vartic.”
Un alt tânăr este Alexandru Țventarnâi, care a afirmat: „Am venit cu un anumit scop. Caut cartea lui Teodor Cârnaț, „Drept constituțional”, deoarece studiez la științe politice.Pe lângă culegerile din acest domeniu, sunt pasionat și de romane, iar unul dintre preferatele mele este „Romeo și Julieta” de William Shakespeare.”
Vezi și câteva momente surprinse la expoziția cu vânzare din cadrul Salonul Internațional de Carte, care s-a finisat joi, 4 septembrie 2014: